FC Ceahlăul: Şi Mihai Ionescu ar putea demisiona!

ceahlaul ionescu barna
Mihai Ionescu şi Barna

Incertitudinea planează, în continuare, la FC Ceahlăul. Doi dintre titulari, portarul Neculai Calancea şi mijlocaşul Sorin Tăbăcariu, au părăsit echipa.

Primul a anunţat că este gripat şi a rămas la Chişinău, iar cel de-al doilea nu a dat nicio explicaţie pentru absenţa din lot la meciul de sâmbătă (24 octombrie) cu SC Bacău.

La mijlocul acestei săptămâni, angajaţii compartimentului administrativ ar putea intra în preaviz, între ei fiind şi muncitorii ce se ocupă cu întreţinerea gazonului. În aceste condiţii, care se înrăutăţesc de la o zi la alta, antrenorul Mihai Ionescu a declarat că se gândeşte până miercuri (28 octombrie) dacă mai continuă să antreneze echipa pietreană.

„Nu ştiu ce-mi rezervă mâine viitorul, darămite să mai vorbesc de viitorul echipei… Este foarte greu şi nu putem continua aşa. Mă gândesc serios două-trei zile, apoi voi anunţa conducerea dacă mai sunt sau nu antrenor principal la echipă”, a declarat Mihai Ionescu.

Ceahlăul a acumulat 4 puncte şi sâmbătă, 31 octombrie, ar trebui să joace în deplasare cu Oţelul Galaţi, formaţie ameninţată şi ea cu falimentul.

Un interviu cu Mihai Ionescu, AICI. (Mihai STOIAN)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...