unic dinamo 2016Voleibalista Iuliana Matache nu mai vine la Unic Piatra Neamţ să joace în locul Elenei Zaharia care este însărcinată. Jucătoarea Ştiinţei Bacău a refuzat să ajungă la echipa lui Vasile Ouatu, fie şi sub formă de împrumut, aşa că postul rămas “vacant” va fi acoperit probabil de o junioară de la LPS Piatra Neamţ.

Domnul Florin Grapă a fost de acord ca Matache să joace la noi, dar nu a mai vrut ea”, a spus preşedintele Unicului, Vasile Ouatu, care la sfârşitul actualului sezon vrea să renunţe să mai finanţeze echipa pietreană.

Am vrut să renunţ acum, în această pauză, dar m-a sunat Vasile Vişan, preşedintele FRV şi mi-a zis să mai continui până la încheierea campionatului. Nu mai pot să ţin echipa de unul singur. Lansez un apel către autorităţi, altfel această formaţie va dispărea”.

Sâmbătă, 21 ianuarie, fetele de la Unic au meci, pe teren propriu, cu începere de la ora 14:00, cu CSM Lugoj. Confruntarea contează pentru etapa a  XIV-a a stagiunii, respectiv a treia a returului.

“În retur, avem un program favorabil.  Din 9 jocuri câte mai sunt, 6 le avem pe teren propriu. În tur ne-au învins cu 3-2 şi pentru că au avut parte de un arbitraj favorabil”, a mai afirmat Vasile Ouatu.

În clasament, CSM Lugoj este pe locul al 6-lea cu 17 puncte, iar Unicul se află două locuri mai jos cu 14 puncte. (Ana MOISE; FOTO: Gelu CRĂCANĂ)

Articolul precedentLocuri de muncă pentru bugetari : Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui – 21.01.2017
Articolul următorPledoarie pentru cunoaștere la Filiala Mărăței a Bibliotecii “Kirileanu“
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.