botosani-iulian-rotariuIulian Rotariu (pompier la ISU Botoşani), cunoscut pentru faptul că este primul român care a alergat la Gobi March și Atacama Crossing, a terminat, marţi (8 noiembrie) seară, la Bucureşti, cursa „1000 km Balkan Charity Challenge„.

El a reprezentat, la fel ca şi la precedentele curse, cauza Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism din judeţul Botoşani.

Cursa s-a derulat pe traseul Sofia – Bucureşti, pe o distanţă de 420 de kilometri, timp de 7 zile.

„Tot timpul încerc să alerg pentru o cauză şi de această dată am alergat pentru copii bolnavi de autism din Botoşani. Mă bucur că am reuşit şi pot să zic că a fost o onoare să pot să intru în familia Balkan. După ce am alergat anul acesta la două competiţii din deşert, respectiv în deşertul Atacama şi deşertul Gobi, au fost ca o cireaşă pe tort, să zic aşa, cei 420 de kilometri de la competiţia Balkan Challenge”, a declarat Iulian Rotariu.

Sportivul a anunţat că intenţionează să participe în 2017 la ultramaratoanele din Namibia şi Patagonia, iar în 2018, în Antarctica.

Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Botoșani îngrijește în prezent 42 copii cu TSA (tulburare din spectru autist) ce urmează diverse terapii de recuperare, pentru a le crește în mod semnificativ șansele de a se dezvolta, de a comunica și a se integra în comunitate. Este o organizație neguvernamentală, cu personalitate juridică, non-profit, apolitică, care s-a constituit în luna august 2013. (ZCH NEWS; FOTO: Facebook)

Articolul precedentPolițiștii de la Sagna au mai confiscat o mașină cu tot cu lemne
Articolul următorCurtea de Apel Bacău i-a arestat pe cei 7 poliţişti rutieri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.