Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț sărbătorește majoratul astăzi, 15 decembrie 2022, instituția fiind înființată pe 15 decembrie 2004. În tot acest timp, militarii salvatori au intervenit în circa 126.000 de situații de urgență, în medie circa 8.400 de intervenții în fiecare an, peste 19 intervenții în fiecare zi.
“În data de 15 decembrie 2004, prin unirea Grupului de Pompieri Petrodava și Inspectoratului Județean de Protecție Civilă a luat naștere Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava al Județului Neamț. Salvatorii nemţeni au demonstrat, în tot acest timp, că au pus în slujba cetăţenilor întreaga pricepere dobândită în urma programelor de pregătire profesională, făcând mereu dovada promptitudinii, îndemânării şi empatiei“, a anunțat ISU Neamț.
Cele mai multe misiuni au fost executate de echipajele SMURD. Au fost și 1.677 de alarme false în care echipajele au fost puse pe drum aiurea, iar la destinație au constatat că nu exista nici un eveniment și nici o persoană nu era în situație critică.
Au fost peste 8.300 de incendii care nu au produs doar pagube materiale, ci și victime omenești, iar în 18 ani au fost ucise de foc 140 de personae, între care și 8 copii. Alte 303 persoane din care 28 de copii, au fost rănite.
S-a intervenit la 3.300 de incendii de vegetație, care au crescut constant, de la zero în primii ani, până la 496 în 2022. În toată această perioadă pirotehniștii au avut loc 1.725 de intervenții. (G.S.)