isj 2014Inspectorii școlari din cadrul ISJ Neamț vor merge, astăzi, 11 aprilie, la două școli din județ pentru a verifica activitatea managerială a directorilor. Potrivit prof. Viorel Stan, inspector școlar general al ISJ, cele două unități de învățământ vizate sunt: Școala Gimnazială ”Carmen Sylva” din Horia și Școala Gimnazială ”Vasile Mitru” din Tașca.

La prima școală, „vizita” inspectorilor responsabili cu managementul are loc în contextul în care o învățătoare a fost sancționată disciplinar (cu diminuarea salariului cu 15%, pe o perioadă de 6 luni) după ce a fost acuzată de părinții unei eleve de comportament neadecvat la orele de curs.

În cazul școlii de la Tașca, întâlnirea cu inspectorii are loc după ce o profesoară (fosta directoare a școlii) a fost sancționată tot cu diminuarea salariului. Acolo, potrivit surselor din cadrul școlii, ar fi vorba despre „răfuieli” mai vechi între actuala directoare și fosta directoare. Ambele s-au reclamat la inspectorat, iar acum inspectorii școlari merg să clarifice situația (M.T.)

Articolul precedentŞcoala Altfel la ISU: Copiii vor primi certificate de pompieri
Articolul următorTentativă de furt la magazinul bisericesc de la Mănăstirea Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.