Şcoala Altfel la ISU: Copiii vor primi certificate de pompieri

scoala-altfel_resizeÎn perioada 18 – 22 aprilie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ va fi implicat în programul„Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, activităţile fiind organizate la sediile detaşamentelor de Pompieri Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ.

Copiii vor putea urmări exerciţii demonstrative făcute de militari, vor vedea tehnica de intervenţie – autospecialele de stingere, descarcerare, ambulanţa SMURD şi autospeciala de salvare de la înălţime; vor învăţa câteva noţiuni de bază despre măsurile de prim ajutor, şi vor vedea filmele educative din cadrul campaniilor de informare „Nu tremur la cutremur”, „Vreau să fiu voluntar”, „RISC” şi „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viaţa”.

De asemenea, pirotehniştii le vor vorbi despre elementele de muniţie şi măsurile care se iau la descoperirea acestora. Organizatorii n-au uitat nici de măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă care se produc mai des în timpul verii şi care îi afectează, în principal, pe tinerii care fac baie în lacuri şi râuri neamenajate în acest scop.

Elevii vor avea ocazia să folosească unele accesorii, să stingă un incendiu la tavă şi să îmbrace costume de protecţie pentru pompieri. Liceenilor din clasele a XI-a şi a XII-a le vor fi prezentate detalii şi aspecte legate de cariera de pompier.

Toţi cei care vor vizita săptămâna viitoare subunităţile Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ vor primi certificatul „Pompier pentru o zi”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...

    VIDEO. Incendiu în muntele Ceahlău

    Actualizare: ISU Neamț transmite în jurul orei 18.30 că incendiul din masivul Ceahlău...

    Foto. Un TIR cu trailer a luat foc în mers, la Botești-Neamț

    Un camion, care transporta pe trailer un buldoexcavator, a luat foc în timp...