ISJ Iaşi
ISJ Iaşi

În contextul unei importante reconfigurări curriculare inițiate de Ministerul Educației, ISJ Iași organizează o consultare publică de amploare, vizând analiza variantelor de plan-cadru pentru învățământul gimnazial. Potrivit unui comunicat de presă, remis de Inspectoratul Școlar, primul eveniment de acest gen este programat pentru marți, 19 ianuarie, cu începere de la ora 12:00, în Sala de Conferințe „Mihai Eminescu” a Hotelului Astoria. Al doilea eveniment similar va avea loc miercuri, 20 ianuarie, începând cu ora 12:00, la Colegiul Național, iar al treilea, în 21 ianuarie, de la ora 12:00, la Casa de Cultură Pașcani, dezbatere la care vor participa invitați din zonele Pașcani, Hârlău și Târgu Frumos. Printre invitații la dezbateri se numără, din partea Ministerului Educației, secretarul de stat, Gabriel Liviu Ispas, iar autoritățile locale și județene vor fi reprezentate de Mihai Chirica, primarul Iașului, Victorel Lupu, președintele Consiliului Județean Iași și de Răzvan-Bogdan Abalași, subprefectul de Iași. La dezbateri mai sunt așteptați și reprezentanți ai organizațiilor sindicale ieșene, dar și ai unor ONG-uri.

„Peste 550 de cadre didactice – directori, profesori de limba română, educație tehnologică, geografie, istorie și științe socio-umane – inspectori școlari, elevi reprezentând Consiliul Județean al Elevilor Iași și reprezentanți ai părinților își vor exprima convingerile și argumentele în cadrul acestor dezbateri, într-un demers comun de articulare a oportunităților sau a limitelor educaționale implicate de aceste noi documente curriculare, aspecte identificate de specialiști, practicieni, beneficiari și parteneri ai școlii, demers util și necesar pentru facilitarea accesului la schimbul de idei și de bune practici și pentru îmbunătățirea și eficientizarea continuă a sistemului educațional”, se arată în comunicatul ISJ Iaşi.

Dezbaterile se vor concentra pe intervențiile publicului privind aspecte precum:

  • viziunea și relevanța planului-cadru pentru parcursul educațional al unui elev și pentru organizarea timpului școlar;
  • planul-cadru din perspectiva profilului de formare al elevului;
  • aprecieri, limite, disocieri în paradigma propunerilor de plan-cadru;
  • opțiunile argumentate, propuneri, soluții. (Marian TEODOROF)
Articolul precedentBACĂU/VASLUI: Nu sunt motive pentru suspendarea cursurilor şcolare
Articolul următorALERTĂ Cod galben de ninsori şi viscol pentru judeţul Neamţ
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.