IAŞI: „Fotbal în grădiniţe”, cu Lucian Sânmărtean şi Laurenţiu Roşu

Sâmbătă, 10 noiembrie, la Sala Polivalentă din Iași, începând cu ora 10:00, preșcolarii (băieți și fete) sunt așteptați să se joace cu mingea, sub privirile foștilor internaționali Lucian Sânmărtean și Laurențiu Roșu, anunţă Federaţia Română de Fotbal (FRF), într-un comunicat de presă. „Copiii vor avea la dispoziție 6 ateliere, unde vor efectua diferite exerciții distractive cu mingea, dar vor avea parte și de alte surprize. Toți cei prezenți vor fi premiați de FRF”, se precizează în comunicat.

Evenimentul face parte din cel mai nou proiect al FRF – „Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”. Acesta a fost lansat joi, 8 noiembrie, la Iaşi, partenerii FRF fiind Primăria Iași şi Inspectoratul Școlar Județean Iași. „Deoarece fotbalul nu e doar un mod distractiv de a face mișcare, ci și contribuie direct la formarea celor mici printr-o viață sănătoasă și un set de valori importante, Federația Română de Fotbal vine în spijinul preșcolarilor și oferă asistență grădinițelor ce doresc să aducă fotbalul în viața copiilor. (…) Federația Română de Fotbal susține practicarea fotbalului de la o vârstă cât mai fragedă, astfel că grădinițele ce vor implementa în orarul copiilor cel puțin o oră de fotbal pe săptămână vor primi suport din partea FRF. Acesta constă în echipament, mini-porți mobile, mingi și elemente necesare pentru delimitarea suprafeței de joc”, se precizează pe portalul FRF.

La lansarea proiectului au fost prezenţi primarul Mihai Chirica, Ciprian Paraschiv, manager Dezvoltare Fotbalistică în cadrul FRF, Genoveva Aurelia Farcaș, şefa ISJ Iași, Lucian Sănmărtean, manager sportiv al loturilor de juniori din cadrul FRF și Laurențiu Roșu, selecționerul reprezentativei U18. Primarul Mihai Chirica a furnizat, în această dimineaţă, detalii despre proiect pe pagina proprie de Facebook, dar postarea a atras critici aspre din partea ieşenilor. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: FRF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...