Vi-i mai amintiți pe Ionel și Ioana Gina Ignat, cu ai lor cinci copii, care riscau să rămână în drum? În luna martie, Ceahlăul și Mesagerul de Neamț v-au adus în atenție situația familiei Ignat, care avea nevoie de ajutor pentru a-și cumpăra o casă, doar a lor, în Filioara Agapiei. Prin eforturile părintelui paroh Dumitru Irina și ale învățătoarei Elena Ioniță, cu un pic de ajutor din partea noastră și foarte mult ajutor din partea dvs., a celor care ați răspuns chemării, familia Ignat s-a mutat în casă nouă.
Duminică, 3 august, bucuria le-a fost și mai mare, întrucât Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, le-a trecut pragul casei. Părintele Teofan le-a sfințit căminul și le-a binecuvântat familia, le-a dat povețe și cuvinte de îmbărbătare, iar glasul său blajin le-a umplut ochii de lacrimi și sufletul de emoție celor doi părinți.
ÎPS Teofan a lăsat și daruri familiei Ignat – o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva tinerei mame și cărți de rugăciune celor cinci îngeri blonzi care sunt averea familiei. Gestul Înalt Preasfințitului n-a scăpat neobservat sutelor de credincioși prezenți la resfințirea bisericii ”Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Filioara, oamenii comentând în fel și chip, dar, la unison, l-au rugat pe Cel de Sus să-l binecuvânteze pe Mitropolit pentru mărinimia și omenia pe care le-a arătat pentru familia Ignat și, implicit, pentru întreaga comunitate a Agapiei. (D. OSTAHIE)