Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, nu mai are nici o șansă să obțină anularea condamnării din procesul în care a fost găsit vinovat de fapte de corupție. Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea prin care Arsene solicitase revizuirea sentinței prin care fusese pedepsit cu 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Magistrații de la Curte au menținut astfel decizia instanței de fond, Tribunalul Brașov, iar hotărârea de apel din 9 aprilie este definitivă. „În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul Arsene Ionel împotriva sentinţei penale nr. 241/S din data de 15.11.2024 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o menţine. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă apelantul-revizuent să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. Definitivă”, conform Curții de Apel Brașov.
Inițial avocații lui Ionel Arsene au depus cererea de revizuire a hotărârii pe rolul Tribunalului Bacău, însă la primul termen al procesului apărătorii au solicitat declinarea la Brașov, instanță care se pronunțase în dosarul de corupție. Aceeași solicitare au avut-o și procurorii DNA, astfel că dosarul a ajuns la Tribunalul Brașov (amănunte aici și aici). La jumătatea lunii noiembrie 2024 prima instanță a respins solicitarea lui Arsene (amănunte aici). Cum decizia nu era definitivă a fost atacată și a ajuns la Curtea de Apel Brașov care s-a pronunțat recent în acest dosar.
Cu puțin timp înainte de a fi condamnat definitiv la 6 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, Arsene a plecat în Italia stabilindu-se la Bari. După ce a fost dat în urmărire națională și internațională s-a predat autorităților judiciare străine și a reușit să împiedice repatrierea. Acțiunea statului român a fost blocată de apărătorii fostului președinte al CJ Neamț care au arătat că Arsene are probleme psihice care-i pun în pericol integritatea fizică dacă ajunge într-un penitenciar din România (amănunte aici). (G.S.)