sentintaCurtea de Apel Brașov a decis astăzi, 29 septembrie, să respingă solicitarea făcută de Ionel Arsene, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe subiectul dezlegării chestiunii privind ce instanță este competentă să-l judece pe inculpatul acuzat de corupție. Cererea a fost făcută la primul termen de acum o săptămână, din apelul strămutat la Brașov și se referă, în esență, la faptul că Înalta Curte ar fi trebuit să fie instanța care să-l judece pe Ionel Arsene. Asta deoarece, potrivit avocaților inculpatului, acuzațiile l-au vizat în calitatea sa de deputat deținută la vremea presupuselor fapte din perioada 2013-2015 și judecata nu este de competența tribunalului – fie el de la Neamț sau Bacău.

În schimb, cei doi judecători din completul de la Brașov au decis să admită reaudierea doar a unora dintre martorii solicitați de Ionel Arsene. Este vorba de Gheorghe Ștefan, Adrian Porumboiu, Ion Careja, Iulian Jugan și Vasile Panaite – singurii admiși de instanță. Avocații lui Ionel Arsene au indicat declarații „fluctuante” în aceste cazuri. Celelalte probe cerute de apărare au fost respinse. Cei 4 martori vor fi audiați la termenul din 14 octombrie, potrivit deciziei de astăzi a Curții de Apel Brașov. Reamintim că actualul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene a fost condamnat la 8 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru trei fapte de trafic de influență, detalii aici .

C.I.

Articolul precedentSistemul de management inteligent al traficului – de ce avem mai multe semafoare în oraș?
Articolul următorC.A.R Pensionari Târgu Neamț: „Nu există nicio pagubă”