pietricica turism

i balan

„O  lucrare careia trebuie să i se interzică circulaţia, oricât de restrânsă”

Astăzi, părintele Ioanichie Bălan ar fi împlinit 84 de ani (n. 10 februarie 1930, Stănița, județul Neamț – d. 22 noiembrie 2007, Mănăstirea Sihăstria). Puţini ştiu  însă că acest luminat monah a fost, în timpul vieţii sale, considerat  un “element antisocial”, “mistic”, părintele Ioanichie fiind urmărit sistematic de Securitate şi avertizat în numeroase rânduri.

La începutul anilor 70, un securist “vigilent” caută în documentele părintelui şi dă de manuscrisul “Patericului”, lucrarea fiind apoi “recenzată” de un “expert” politruc, din punctul de vedere al ideologiei comuniste, acesta propunând Securităţii interzicerea publicării, deoarece considera că lucrarea prezenta un caracter antisocial. Chemat la Securitatea Neamţ pentru “explicaţii” (de fapt, avertizare), părintele Ioanichie întocmeşte un memoriu (din care cităm câteva fragmente), cititorul putând observa cu uşurinţă strategia de apărare a părintelui.

Subsemnatul, ierodiacon Ioanichie Bălan, salariat de stat în post de ghid la mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ, cu deosebit respect vă fac cunoscut următoarele: Cu aprobarea Patriarhiei Ortodoxe Române am scris, între anii 1965-1972, o lucrare intitulată “Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene şi româneşti”. Potrivit instrucţiunilor primite, am urmărit în special vieţile monahilor celor mai fideli neamului şi Bisericii Ortodoxe Române, exemple vii de modestie, supunere faţă de perceptele evanghelice şi aleasă ţinută morală. Am căutat să scot în relief pe acei monahi care, de-a lungul veacurilor, s-au sacrificat pe sine pentru alţii, pentru alinarea celor bolnavi, pentru mângâierea celor în suferinţă, pentru ajutorarea celor lipsiţi. Lucrarea amintită se încadrează în chip firesc în aşa numita literatură aghiografică, atât de dezvoltată de-a lungul secolelor, în toate ţările creştine din răsăritul şi apusul Europei. Scopul ei este bine definit, acela de a pune în valoare spiritualitatea profund ortodoxă şi curat românească a monahismului nostru. (…). În ceea ce mă priveşte, am fost împuternicit să adun date şi să redactez această lucrare aghiografică numai cu biografii de călugări din toate mănăstirile ţării noastre.  Patriarhia, Departamentul Cultelor, Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi-au dat avizul pentru această modestă lucrare, au citit-o, au prezentat unele referate şi au aprobat-o ca teză de licenţă, pe care am susţinut-o în vara acestui an (…). Iată deci utilitatea şi importanţa lucrării mele în afirmarea Bisericii Ortodoxe Române, a spiritualităţii monahismului nostru. Dacă ar fi judecată din punct de vedere al ideologiei marxiste, lucrarea nu rezistă. Ea ar fi condamnată, ca şi toate celelalte scrieri şi opere creştine din prezent şi trecut. Dar privită din alt punct de vedere, lucrarea prezintă mult interes pentru Biserica Ortodoxă Română şi deci îşi justifică necesitatea. Tocmai de aceea organele noastre centrale de conducere o apreciază şi aprobă tipărirea unor fragmente mai reprezentative din ea. Cu toate acestea, pe plan local, unele organe de resort condamnă lucrarea în discuţie, găsind-o incompatibilă cu ideologia socialistă. (…) Ţin să subliniez că sunt şi eu fiu al poporului nostru românesc, cetăţean de drept şi de fapt al Republicii Socialiste România, care îmi iubesc ţara, aşa cum îmi iubesc Biserica, şi mă supun legilor în vigoare, precum mă supun şi Evangheliei lui Hristos. Deci pe nedrept sunt acuzat că multiplic lucrarea în discuţie, călcând astfel legea presei. Declar solemn că lucrarea respectivă este demult terminată, încă din anul 1972, şi nu mai este cazul să o copii din nou. Lucrarea în cauză este destinată numai pentru uzul intern al Bisericii Ortodoxe Române, ca o carte specifică de reprezentare. Deci are un circuit strict închis, oficial, în cadrul Bisericii. În concluzie, vă rog să analizaţi cele de mai sus şi să nu mi se aducă o acuzaţie neadevărată, care ar afecta libertatea mea de credinţă, de gândire şi dreptul meu de fiu al Bisericii lui Hristos şi cetăţean al Republicii Socialiste România. 28 septembrie 1975.

Iată ce scria în referatul său politrucul de atunci: Toată lucrarea ridică la rang de nobleţe sufletească izolarea, neparticiparea la viaţa de toate zilele, retragerea în contemplaţie, sărăcie şi umilinţă, oferind exemple numeroase de oameni din popor care au procedat astfel şi care, până la urmă, au fost remarcaţi de Dumnezeu. Autorul vorbeşte de revelaţii divine, de transfigurări, trecând sub tăcere faptul că majoritatea acestor “sfinţi” erau de fapt bolnavi mintali sau epileptici, ale căror halucinaţii şi crize sunt considerate momente de intrare în legătură cu divinitatea. Lucrarea nu este antistatală prin intenţia autorului, ci prin mania sa mistică. Este însă o carte profund antisocială care derutează minţile simple şi care, în mod indirect, abate de la calea activităţii constructive, de la ambianţa sănătoasă de a-ţi crea fericirea prin muncă şi cinste. Circulaţia (oricât de restrânsă) a acestor lucrări este absolut neindicată şi reprezintă o modalitate clandestină de influenţare a poporului în direcţia misticismului, ignoranţei şi izolării sociale. (…) Totul este o însăilare de mituri religioase, care falsifică realitatea socială de la noi. Chiar dacă autorităţile bisericeşti au aprobat această carte, ea nu are valoare pentru cultura românească, ci este un simplu instrument de misticizare, un mijloc de tulburare a oamenilor simpli”.

Până la urmă, părintele Ioanichie a fost lăsat în pace, însă circulaţia “Patericului românesc” a fost în continuare strict controlată, ca nu cumva să stimuleze “atitudini antisociale”. Efectul a fost invers: lucrarea a devenit celebră, dorită, căutată, devenind unul din instrumentele ieşirii la liman din întunericul comunist.

Nicolae SAVA