Investiții de 613,97 milioane de lei la Spitalul Județean

* se reabilitează Oncologia și Dermato-venerice, se construiește centrala de utilități proprie spitalului, se rearanjează curtea și căile de acces, se reabilitează blocurile operatorii, spațiul pentru tomograf, Chirurgia Plastică și departamentul de Sterilizare
* de departe, cea mai importantă investiție este într-un corp nou de clădire, cu șase etaje: 482,36 milioane de lei

La Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț se vor face investiții ce depășesc jumătate de miliard de lei noi. Consiliul Județean Neamț a aprobat în ședința de ieri documentațiile tehnico-economice aferente unor investiții care, însumate, depășesc 613,97 milioane de lei noi. În esență, prin hârtiile aprobate ieri de consilieri, se propun mai multe activități, în general pe reabilitare și modernizare. Singură și de altfel cea mai valoroasă este construirea unui corp nou de clădire în cadrul spitalului județean. Construcția va avea un subsol (Centrul de imagistică și radiologie), un demisol (pentru accesul publicului, o zonă de chirurgie pentru mici intervenții și vestiare pentru personalul clădirii), parter (cu cabinete de consultație, săli de tratament și zonă administrativă), etajele 1-4 cu secții de spitalizare, etajul 5 dedicat în întregime operațiilor (vor fi 4 săli de operație), iar etajul 6 va fi destinat ca spațiu tehnic. Valoarea estimată a investiției, conform devizului general, este de 482.368.773 lei, din care partea de construcții montaj este de 1,175 milioane de lei. Restul înseamnă dotări și aparatură.

Pavilionul Oncologie și Dermato-venerice intră în reabilitare și modernizare, lucrări care au fost estimate la 9,57 milioane de lei, dar care sunt absolut necesare, fiindcă ”starea tehnică a clădirii prezintă risc seismic ridicat”, instalațiile interioare sunt subdimensionate, radiatoarele sunt vechi, demontate sau dezafectate, iar structura clădirii a început să fie măcinată la subsol, din cauza infiltrațiilor de la conductele de apă.

Blocurile operatorii vor intra, și ele, în reabilitare și amenajare, proiect estimat la 67,19 milioane de lei, care cuprinde repararea elementelor din beton armat degradate, repararea închiderilor din zidărie, altă compartimentare a spațiilor medicale, aducerea blocurilor operatorii la minimele exigențe de calitate privind desfășurarea activității spitalicești.

În aceeași idee a apărut și investiția în ”reabilitare, amenajare și dotare spațiu CT (Computer Tomograf), Chirurgie Plastică și departament de Sterilizare”, unde finisajele și dotările de acum nu asigură igiena și confortul necesare bunei desfășurări a activității. Lucrările au fost estimate la 12,17 milioane de lei, din care partea efectivă de construcții-montaj înseamnă 7,12 milioane.

Având în vedere noul corp de clădire care va fi construit, se va face și o reorganizare și sistematizare a incintei Spitalului Județean, cu regândirea căilor de acces, atât auto, cât și pietonal, cu protejarea și separarea fluxului de circulație al ambulanței, plus o rețea pluvială pentru colectarea apei de ploaie din toată curtea spitalului. Proiectul s-ar ridica la 7,5 milioane de lei.

Dat fiind că, după toate modernizările, reabilitările și construcțiile noi, consumurile pentru asigurarea utilităților necesare vor crește, se impune firesc construirea unei centrale proprii a Spitalului Județean. Aceasta a fost gândită ca un punct termic echipat cu două centrale de cogenerare, care să asigure necesarul de apă caldă și căldură, plus 2 ”chil”-ere de absorbție, care să asigure necesarul de răcire, eficient din punct de vedere economic. Centralele de cogenerare vor produce și energie electrică. Costurile acestei investiții au fost estimate la 34,56 milioane de lei.

Pentru ca ansamblul să fie complet, se va investi și în partea de PSI. A fost întocmit un proiect distinct, privind instalațiile pentru limitarea și stingerea incendiilor, cu hidranți exteriori, având în vedere că hidranții de acum nu sunt funcționali, că presiunea nu e suficientă în caz de incendiu și că, în principiu, rețeaua actuală de hidranți a spitalului ”nu corespunde exigențelor minime de calitate privind securitatea la incendiu”. Cu ajutorul a aproximativ 630 de milioane de lei noi, ”se vor echipa cu hidranți exteriori pavilionul chirurgical, respectiv corpul de Dializă (Nefromed), iar gospodăria de apă va fi echipată cu instalații hidraulice și electrice minim necesare exigențelor în vigoare”.

Dana OSTAHIE

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...