Doi tineri de 19 ani, spulberaţi de un şofer beat la Borca

* unul a murit pe loc, iar celălalt a fost dus, cu elicopterul la Iaşi

Doi tineri de 19 ani, unul din Borca, iar celălat din Broşteni, au fost spulberaţi de o maşină, în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, în timp ce mergeau pe marginea DN 17 B. Autoturismul i-a lovit în plin, apoi şi-a continuat drumul ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A lăsat în urmă un cadavru şi un om în comă profundă. Supravieţuitorul impactului a fost adus la Spitalul Judeţean, iar ulterior preluat de un elicopter SMURD care l-a transportat la Iaşi. Era în stare foarte gravă. Poliţiştii au găsit şoferul la 6 dimineaţa, la aproape 4 ore după producerea accidentului. Individul, care are 24 de ani şi este din Borca, a fost testat, iar rezultatul era pozitiv.

„Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la momentul producerii accidentului, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere și vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Pe acelaşi drum cu câteva ore înainte de a se întâmpla accidentul mortal s-a răsturnat un autoturism condus de o femeie de 46 de ani din Piatra Neamţ. Cel mai probabil conducătoarea auto a apăsat prea mult pedala de acceleraţie şi a pierdut controlul asupra direcţiei. Doi pasageri – o femeie de 69 de ani din Bacău şi un copil de 3 ani din Piatra Neamţ – au fost răniţi. Conducătoarea auto este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...