Acasă SANATATE Intoxicaţie de la perişoare la Vulpăşeşti

Intoxicaţie de la perişoare la Vulpăşeşti

spitalul roman

18 persoane au ajuns la Spitalul Roman, după ce au început să aibă dureri de burtă și să vomite. Ei făceau parte dintr-un grup de 200 de oameni care au fost la un parastas. Înmormântarea a avut loc, duminică, 18 august în satul Vulpănești din comuna Sagna. Pentru a scăpa de grijile organizării unei mese, familia îndoliată a apelat la o firmă de catering. Din primele verificări, reprezentanții DSP susțin că de vină ar fi fost o ciorbă cu perișoare. „S-au prezentat la Spitalul Roman, 18 persoane care acuzau dureri abdominale, vărsături și scaune diareice. Dintre cei 18, au rămas la nivelul spitalului internați 6 copii și 4 adulți pentru reechilibrare și tratament. Ceilalți au primit tratament la domiciliu. Astăzi (n.r. – 19 august), adulții au fost externați, iar copiii au rămas sub supraveghere. Din declarațiile martorilor se pare că de vină ar fi fost o ciorbă de perișoare. Inspectorii DSP au recoltat probe și efectuează ancheta epidemiologică. Așteptăm rezultatele analizei. La parastas au fost 200 de persoane”, a spus Dan Morenciu, directorul DSP Neamț. Primarul comunei Sagna spune că nefericita întâmplare se trage de la o firmă de catering din Roman. „Au participat mai mulți oameni la parastas. Familia care a făcut pomana a încheiat un contract cu firma de catering «Bradul» din Roman. Mâncarea de la pomană a fost adusă de acea firmă. Am avut și eu un cumnat care a mers la înmormântarea respectivă și s-a intoxicat, dar nu a avut nevoie de internare”, a spus Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna. (M.T.)

1 COMENTARIU

  1. eii de la perisoare pe naiba! AU mancat ei altceva , nu perisoare ,ia intrebatii cu carnea de BURSUC si alte vietati turbate cum stau , EI acolo sunt specialisti in laturi , capcane de tot soiul ,ptr prinderea de vanat ! dupa nume dealtfel VULPASESTI ! POIANA TAPARIEI .

Comments are closed.