Despre cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea, și pregătirea pentru a trăi acest moment am cerut îndrumare spirituală părintelui profesor Mihai Capșa Togan, preot paroh la Biserica Sfinții Voievozi Parohia Arămoaia din comuna Tupilați.
– Cum trebuie să se pregătească creștinul ortodox în Săptămâna Luminată de marea sărbătoare a Învierii potrivit tradiției și dogmei? Ce nu avem voie să facem, ce este considerat un păcat în această perioadă?
– Paștele este evenimentul central în viata personală, ecleziastică și spirituală a omului. Paștele este sărbătoarea Învierii lui Hristos, este trecerea omului din moarte la viață, Paștele este și trăirea harului lui Dumnezeu în inima curățită. Experiența pascală este trăirea atmosferei Învierii. Când mintea a dobândit libertatea spirituală dintre zidurile patimilor, atunci este trăit Paștele.
Este nevoie însă de pregatire ca să ajungă omul la acest eveniment, să trăiască Paștele în chip personal.
Viața noastră, mai cu seamă a omului modern, trebuie să fie o permanentă spovedanie, părere de rău pentru greșeli, o continuă dorință de îndreptare și de schimbare. Cu precădere în Săptămâna Pătimirilor Domnului această pregătire trebuie să fie una intensă.
Mai sunt câteva zile până la Praznicul Învierii Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Pentru a ne putea împărtăși cu vrednicie de lumina și bucuria acestui praznic; “sărbătoarea sărbătorilor” – cea care definește viața, familia și cultura noastră, Biserica ne îndeamnă pe toți să mergem la duhovnic și să ne mărturisim, acesta fiind primul pas al schimbării.
Eliberarea de păcate și binecuvântarea pentru a primi Sfintele Taine trebuie să constituie pentru fiecare creștin principala preocupare, mai ales în această perioadă.
– Care sunt cele mai frumoase obiceiuri și tradiții pe care ar trebui să le respectăm în această săptămână premergătoare Paștelui?
– Învierea Domnului fiind cea mai importantă sărbătoare în calendarul creştin, în mod firesc este însoțită în România, de numeroase tradiţii şi obiceiuri, unele moştenite din generaţie în generaţie, unele de mii de ani. Prin şi pentru aceste tradiţii, parte dintre cele mai frumoase din lume, sărbătoarea Învierii este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, este motiv de bucurie şi de optimism.
O credinţă larg răspândită în România este aceea că cei care pleacă din această lume în ziua de Paşte merg direct în rai, porţile acestuia fiind deschise în această zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.
În noaptea de Înviere, credincioşii obişnuiesc să meargă la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului. Oamenii aduc acasă „lumina” – lumânarea aprinsă direct de la cea aprinsă de părinte în Altar – , unii obişnuiesc să facă o cruce mică pe pragul de sus al uşii gospodăriei sau pe peretele dinspre răsărit, afumându-l cu lumânarea, iar cei mai mulţi păstrează lumânarea de la Paşte şi o aprind peste an, în cazul unor mari necazuri, boli sau în situaţia unor feneomene meteo extreme.
Masa de Paşte este construită în jurul preparatelor din carne de miel – ciorbă, friptură sau drob – simbolul Mântuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.
Un alt simbol al sărbătorii îl reprezintă Pasca preparată de obicei sâmbăta dimineaţa, care este dusă spre sfinţire la biserică la slujba de Înviere, alături de coşul bucatelor preparate pentru sărbătoare. A doua zi dimineaţa, unii credincioşi, mănâncă din sfânta Pască în loc de anafură sau Sfintele Paşti.
Se spune că de Înviere este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.
De asemena, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.
Legat de ou, se spune că masa de Paşti trebuie să se începă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, apoi peşte – pentru a fi sprinten precum acesta – şi mai apoi pasăre – pentru a fi uşor ca aceasta.
O altă tradiţie arată că, dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.
Acestea sunt tradiţii şi obiceiuri larg răspândite la nivelul ţării în comunitatea creştin-ortodoxă. În afara acestora există tradiţii particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi. Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopţii, credincioşii obişnuiesc să însoţească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele. Coşul de bunătăţi care se duce la sfinţit la biserică este pregătit strict după cele transmise din moşi-strămoşi: aici sunt aşezate, alături de bucate, seminţe de mac, sare, zahăr, făină, ceapă şi usturoi – simbolurii ale bucuriei de peste an. Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şuncă, bani, flori, sfeclă roşie cu hrean şi ouăle roşii. De asemenea, coşul este acoperit de un prosop cusut cu modele specifice zonei.
Tot la noi, în Moldova, există tradiţia ca fetele nemăritate să meargă la biserică şi să spele clopotniţa cu apă neîncepută, iar dimineaţa trebuie să se spele cu aceasta pe faţă existând credinţa că astfel vor fi curtate de băieţii „de însurat” din localitate. La rândul lor, flăcăul care iubeşte o fată nemăritată trebuie să meargă la casa acesteia şi să-i ofere un ou roşu.
În unele zone din Moldova există tradiţia ca în dimineaţa Învierii, preotul să meargă el pe la casele oamenilor – aşezaţi în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinţi coşul cu bucatele pascale.
Tot în această zonă, în Joia Mare, se aprind focurile sacre ale Învierii în cimitire şi tot în această zi există obiceiul de a arunca ouă la ţintă.
– Mai respectă creștinii ortodocși Postul Mare? Care este importanța acestuia?
– La întrebarea dumneavoastră răspunsurile pot fi multiple, însă sensurile conduc spre același înțeles. De cele multe ori când vine vorba de credinţa noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu poate să nu iubească şi pe tot omul ca pe sine însuşi…” așa cum este scris în Noul Testament. De aici înţelegem că iubirea şi credinţa adevărată se manifestă permanent prin iubire, prin faptele bune realizate pentru toţi cei aflaţi în nevoi. Aceste fapte, se văd însă, în lumea noastră contemporantă, doar în preajma sărbătorilor. Faptele bune faţă de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credinţa, nădejdea şi dragostea (I Cor. 13, 1, 28).
După cum amintirea focului nu încălzeşte corpul nostru, tot aşa şi credinţa fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea conştiinţei. De aceea prin roadele iubirii se înţelege a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată. Cu toate că după omul modern, globalist și secularizat, sărbătoarea Paștelui capătă un aspect material şi de relaxare adeseori exagerată, Sfinții Părinți îndeamnă să-L căutăm pe Hristos, în rugăciune şi comuniune cu semenii, prin lucrarea permanentă a faptelor bune, prin facerea de bine şi orice ajutor adresat aproapelui nostru.
Este oarecum trist că astăzi omul încearcă să raționalizeze totul, până și taina lui Dumnezeu. Învierea lui Hristos este o taină de care trebuie să ne apropiem prin credință, să nu o raționalizăm, rațiunea să fie luminată de har, să devină un act suprarațional, ca cei doi apostoli, Petru și Ioan, care în ziua Învierii alergau la mormânt, unul fiind filozofia activă-fapta și celălalt filozofia contemplativă-mintea înduhovnicită. Nu vom accepta taina Învierii lui Hristos și taina învierii noastre, ca existență după moarte, decât printr-o pregătire duhovnicească, de care am vorbit la prima dumneavoastră întrebare. Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu presupune progresul duhovnicesc.
– Un gând sau o pildă pentru cititorii noștri care să-i călăuzească de Paște, preacucernice părinte.
– Cea mai potrivită pildă pentru această perioadă în care ne aflăm se găsește în contemplarea icoanei Invierii Domnului redată prin Coborârea Sa la iad. În pictura icoanei observăm cum Hristos iese din iad, împreună cu Adam și Eva și toți drepții Vechiului Testament, asemenea bobului de grâu care “dacă moare nu rămâne singur, ci aduce rod mult” (Ioan 12, 24). Aceasta minunată pildă a bobului de grau care se jertfește reprezintă răspunsul Mântuitorului cu privire la jertfa Sa, dar trebuie să fie o permanentă provocare de a părăsi modul nostru egoist al păcatului.
Prin Învierea Sa din morți Mântuitorul ne redescoperă sensul existenței noastre și anume că purtăm în noi o sete după Absolut, iar aceasta nu poate fi potolită cu nimic din lumea aceasta. Hristos cel răstignit și înviat devine temeiul Învierii și vieții veșnice a fiecăruia dintre noi care intrăm în comuniune cu El ca izvor al vieții, însă nu într-un mod teoretic sau printr-o simplă meditație, ci într-un mod practic și viu prin rugăciune, dar mai ales prin Taina Sfintei Împărtășanii, după cum El Însuși ne făgăduiește: “Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6,54.)
A consemnat Angela Croitoru
