pietricica turism

Cristina, ca să parafrazez, la ce bună poezia în vremuri de secetă, în vremuri atât de învolburate precum cele dinaintea Apocalipsei. Mai are ea vreo izbândă într-o lume din ce în ce mai agresivă şi insensibilă?

– Ne-am putea întreba la fel de bine şi la ce e bună prietenia, iubirea, verticalitatea, devotamentul chiar sacrificiul pentru cauze nobile, nu-i aşa? Refuz să cred că ne-am abrutizat atât de mult încât nu mai există nimic frumos, nimic pur în noi. Făcând sa vibreze sufletul ca o vioară Stradivarius, poezia este muzica sufletului, victoria binelui şi frumosului în lume. Indiferent dacă trăim o clipă sau o eternitate, important este să trăim frumos, nu crezi? Poezia ne face, sau ar trebui să ne facă, mai buni, mai sensibili. Eugène Ionesco scria în Nu că poezia „este culminaţia unui mers lăuntric: mers în străchini sau mers astral”. Poetul adevărat trebuie să fie sau măcar să tindă să fie o parte armonioasă şi în armonie cu universul – de aici „mersul astral.” Conform DEX-ului, armonia este „potrivirea desăvârșită a elementelor unui întreg”, deci pentru a fi promotor, creator de bine şi frumos, scriitorul autentic trebuie să evite gaşca scriitorilor de duzină. Şi totuşi revistele literare sunt tot mai pline de pseudoliteratură sau subliteratură, USR-ul prin mulţi dintre reprezentanţii oficiali din filiale regionale sau din Bucureşti încurajează impostorii literari, sau pe cei ce stăpânesc arta manevrării banilor şi îşi cumpără un loc lustruit pe pedestalul literaturii române contemporane, sau pe cei ce scriu poezia tip hard core, în care vulgaritatea, obscenitatea, excrementalul, convivialitatea, sexul mecanic şi detaşat şi un hypermodernism grotesc domină. Nu mai sunt parcă exemple morale, modele nici măcar în rândul intelectualilor, în gaşca scriitoraşilor domină invidia, aroganţa, nu mai există generozitatea unui Nichita Stănescu, de exemplu… Eu cred însă în victoria poeziei asupra brutalităţii, cred în victoria binelui asupra răului… mai cred că şansa scriitorului din România este să se retragă din cetate, să intre în el însuşi să îşi caute partener de dialog pe verticală, în Dumnezeu, natură, tradiţii… Cei câţiva scriitori mari pe care îi are acum România scriu foarte bine tocmai pentru că nu aparţin unui anumit grup…

Eşti născută pe malul Ozanei, nu departe de casa marelui humuleştean. Crezi că locul tău de baştină te-a influenţat în pasiunea pentru citit şi scris?

– Da, cred că da. Locurile au energia lor… malefică, benefică… Se ştie că scriitorii au preferinţe, locuri în care scriu mai bine, fie ele ţări, oraşe, anumite cafenele, etc., creativitatea nu este aceeaşi oricând şi oriunde. Ion Creangă, acest clasic al literaturii române, a influenţat generaţii întregi de cititori şi scriitori din întreaga lume, deci cu siguranţă opera acestuia este importantă şi pentru mine. Admir în “Amintiri din copilărie” sinceritatea autorului când acesta povestește cele mai intime detalii ale vieții lui de copil. Adevărul este important în viaţa de zi cu zi şi în literatură, dar el trebuie să fie personal, asumat.

Ce amintiri ai de la Cenaclul „Ion Creangă” din Târgu Neamţ? Ţi-a folosit la ceva frecventarea acestuia?

– Amintiri în general frumoase. Cenaclul „Ion Creangă” din Târgu Neamţ a fost o oază de libertate şi everfescenţă creatoare înainte de 1989. Aici am întâlnit mari personalităţi ale culturii româneşti. Aici l-am cunoscut şi pe regretatul poet Aurel Dumitraşcu, aici am legat prietenii literare. Pentru un scriitor este important să se autoevalueze permanent mai ales prin comparaţie cu semenii săi cu aceleaşi preocupări artistice, deci experienţa mi-a fost folositoare şi din acest punct de vedere. La Cenaclul „Ion Creangă” din Târgu Neamţ am citit sute din poeziile mele (multe au fost şi publicate sau premiate la concursurile literare ale vremii) colegilor de generaţie sau scriitorilor mai în vârstă, membrilor Cenaclului „Ion Creangă” sau scriitorilor ce ne erau oaspeţi. Multe din aceleaşi poezii le-am citit la rândul meu, la vremea respectivă, ca oaspete la alte cenacluri literare din ţară, cel mai des la cenaclurile din Iaşi. Deci, în general, dacă există mentori de calitate, sinceritate, voinţă, talent, dacă există un public entuziast şi avizat, cenaclul este o instituţie viabilă mai ales pentru scriitorii aflaţi la început de carieră poetică.

Ce părere ai despre instituţia cenaclului, în general? Crezi că formează el scriitori, sau doar creează şi altora (neaveniţi pentru literatură) iluzia că sunt în rândul celor care scriu?

– Sunt excepţii şi excepţii dar, cum spuneam mai sus, eu cred atât în instituţia cenaclului, cât şi în programele de tip Creative Writing, mai ales dacă predau scriitori buni altor scriitori talentaţi, fie ei şi în devenire. Eu am urmat astfel de cursuri de Creative Writing la universitate în Statele Unite şi pot spune că datorită lor, datorită competiţiei sănătoase, am scris şi am publicat mult mai mult decât aş fi făcut fără să frecventez acele cursuri. De altfel eu şi acum scriu preponderent şi mult mai bine în limba engleză decât în limba română.

Cum ai debutat la „Ateneu”, îţi aminteşti împrejurările?

– Cum am debutat în general: am trimis poeziile mele de copil precoce, de copil cu minte şi talent de adult, şi ele au fost recepţionate favorabil şi publicate. Fac aici o mărturisire de suflet: mama mea a fost cea care m-a încurajat mereu să scriu şi de altfel şi acum mamei îi citesc prima oricare nouă poezie a mea.

 Ai absolvit (şefă de promoţie Summa Cum Laudae) cu Doctorat în ştiinţe Filologice, Filosofice, Umaniste, Sociale şi Politice (1997-2006), a Universităţii “University of Tulsa”, SUA, câştigătoarea Bursei americane integrale de Merit de Predare, Cercetare şi Publicare. La ce îţi folosesc toate acestea în România de azi?

– Sincer, în sensul concret al cuvântului, la nimic. Titlurile mele universitare obţinute cu efort în străinătate, la prestigioase instituţii de învăţământ superior, rezultat al multor ani de studii şi cercetare, ani de sacrificii personale, diplomele mele de absolventă şefă de promoţie – inclusiv cele de masterat şi doctorat, publicaţiile mele, premiile câştigate în străinătate nu mi-au adus nici faimă, nici bani, nici recunoaştere. Din contra, ca orice lucru bun, educaţia mea la universităţi de prim rang din străinătate nu a rămas nesancţionată de către reprezentanţi frustraţi şi nepregătiţi ai acestui sistem academic românesc corupt şi ineficient. Realizările mele în domeniul academic şi artistic sunt motiv permanent de invidie şi răutate gratuită aici în România, chiar încercări de denigrare, atât în mediul universitar, cât şi în cel literar. Dar mie personal aceşti ani de studii, predare, cercetare, activitate didactică şi administrativă în cel mai performant sistem de învăţământ universitar din lume îmi folosesc. Pregătirea mea în domeniile de specialitate este excelentă şi pot oricând da concurs în aceste domenii, în ţară şi străinătate. Sunt cercetător şi scriitor apreciat, publicat, premiat atât în SUA cât şi în alte ţări, sunt membră a Uniunii Scriitorilor în mai multe ţări dar, ironic, nu şi în România, sunt un om fericit, realizat şi care a rămas (şi promit că voi rămâne) vertical şi neatins de odioasa corupţie şi nesuferitul nepotism local, regional şi naţional.

A consemnat Nicolae SAVA

1 COMENTARIU

  1. Ar fi bine ca Redacţia Ziarului “Ceahlăul” să trimită acest interviu şi “mai-marilor” Uniunii Scriitorilor din România, inclusiv ai filialelor, şi responsabililor din învăţământ (Minister şi centre universitare). Cine ştie?! Poate au vreo tresărire şi fac un gest de “sesizare din oficiu”, fără a percepe “taxă” de intrare pentru propriile buzunare!.. Am scris aceste rânduri, deşi nu cred că va avea cineva vreo “tresărire”. M-aş bucura să fiu contrazis. Felicit autorul interviului şi pe intervievată, mai ales, pentru francheţea răspunsurilor. C. T.

Comments are closed.