Un băiat de numai 14 ani a murit în drum spre spital, luni, 15 iunie 2026, în ciuda eforturilor susține ale cadrelor medicale de a-l readuce la viață. Copilul a încercat să se răcorească în apele iazului Polonic din municipiul Dorohoi. La un moment vârtejurile formate în albia apei l-au prins și l-au tras la fund.
Intervenția rapidă a pompierilor ISU Botoșani, nu a fost, din păcate de ajuns. Copilul a fost scos de sub un mal de pământ, unde îl târâseră apele, în stare de comă profundă.
Manevrele repetate de resuscitare, atât pe malul apei, cât și în ambulanță, nu au reușit să -l readucă în simțiri.
„Pompierii au fost solicitați să intervină, în această după-amiază, pentru căutarea unui copil care a intrat în apele iazului Polonic din municipiul Dorohoi și nu a mai ajuns la mal.
La locul incidentului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu o barcă, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, a fost alertată și echipa de scafandri a ISU Botoșani.
În mai puțin de 15 minute de la începerea căutărilor, pompierii au reușit să găsească și să aducă la mal copilul. Acesta se afla la aproximativ 12 metri de mal, la o adâncime de peste doi metri, fiind inconștient”, a transmis căpitan Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.
„Echipajul Serviciului Județean de Ambulanță a început imediat manevrele de resuscitare. Ulterior, copilul, în vârstă de 14 ani, a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și transportat la spital, în curs de resuscitare.
În ciuda eforturilor susținute depuse de echipajele medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru copil, fiind declarat decesul acestuia”, a conchis sursa citată.
Pentru ca astfel de tragedii să fie evitate vara aceasta, mai ales că se anunță o lună iunie marcată de caniculă și furtuni, pompierii militari transmit următoarea
Informare preventivă
„ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:
- frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
- evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Dacă observați o persoană care se află în pericol de înec și puteți să o ajutați, interveniți, fără a vă pune viața în pericol. În cel mai scurt timp, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!”
Foto ilustrativă: arhivă



