O operație chirurgicală în premieră pentru județul Suceava, care a constat în excizia unui carcinom scuamocelular (formațiune tumorală) de buză și a ganglionilor santinelă din regiunea submandibulară, a fost efectuată recent la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Pacientul este un bărbat, de 53 de ani, care a dezvoltat o tumoră agresivă la nivelul buzei inferioare, excizată, în prima fază, în urmă cu o lună. “În cadrul laboratorului de Anatomie Patologică, dr. Adelina Șerban, sub coordonarea doamnei dr. Andreia Botezan, a examinat formațiunea și a identificat un carcinom scuamos bine-diferențiat. Probabilitatea de a trimite metastaze pe cale limfatică fiind ridicată la un carcinom atât de agresiv, s-a decis, de comun acord cu pacientul și în conformitate cu recomandările oncologice internaționale, efectuarea unei intervenții suplimentare: excizia ganglionilor santinelă”, declară dr. Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al unității medicale sucevene. „Ganglionii santinelă reprezintă primii ganglioni în care se drenează limfa provenită din zona corpului unde se află formațiunea tumorală. Prin identificarea lor se stabilește dacă formațiunea tumorală s-a extins la sistemul limfatic. De asemenea, se evită realizarea unei intervenții mai agresive, mai de durată și mai dificil de suportat de către pacient, care ar consta în îndepărtarea unui număr cât mai mare de ganglioni limfatici regionali, pentru a identifica eventualele metastaze. Practic se caută câțiva ganglioni cheie și dacă aceștia nu sunt afectați nu mai trebuie excizați restul ganglionilor.
Identificarea ganglionilor santinelă se poate efectua folosind injectarea de coloranți, sau printr-o metodă mai precisă, de ultimă generație, care utilizeaza injectarea unui izotop radioactiv inofensiv pentru pacient, care însă poate fi urmărit intraoperator cu ajutorul unui detector portabil de radiații gamma – „Gamma probe”. În acest caz, a fost utilizată metoda de ultimă generație cu participarea colectivului Laboratorului de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Județean Suceava, coordonat de dr. Mihai Guțu, medic primar Medicină Nucleară și specialist în Radiologie și Imagistică Medicală, șef de lucrări la U.M.F. Iași, cu o experiență de câțiva ani la Institutul Regional de Oncologie Iași, cât și la un spital din Franța, cu avizul dr. Adrian Tătăranu, șeful Secției Radiologie și Imagistică medicală”.
Identificarea ganglionului santinelă cu ajutorul radioizotopilor este utilă și în tratamentul altor cancere agresive precum cele de sân și de piele. Pentru a beneficia de această intervenție, până acum, pacienții mergeau la unul din institutele oncologice din București, Iași sau Cluj.
Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a fost dotat, de curând, cu aparatură ultramodernă care face posibilă realizarea tehnicii de identificare și evaluare a ganglionilor santinelă pentru tumori și la Suceava. În plus, laboratorul deține acum și un dispozitiv hibrid SPECT/CT, în acest moment fiind singurul laborator din Moldova unde această tehnică se poate realiza 3D cu localizare anatomică foarte precisă.
Angela Croitoru
(sursa foto: Spitalul Județean Suceava)