Instanţa a „legat” Academia lui Ţâţă şi Protecţia Copilului Neamţ

adrian tata botez 01Adrian Marin Botez, celebrul Ţâţă care a înfiinţat şi coordonat Academia infractorilor, a fost condamnat, în primă instanţă, la 22 de ani de închisoare pentru că a pus pe roate „organizaţia” şi pentru că a coordonat 24 de tâlhării prin magazinele de lux din Europa.

Tribunalul Bucureşti a decis, de asemenea, să contopească pedeapsa cu restul de condamnare (12 ani) din sentinţa primită pentru că a vrut să-l lichideze pe Puiu Mironescu, astfel că a rezultat o pedeapsă totală de 34 de ani şi 5 luni, care a fost redusă în cele din urmă la 30 de ani.

În schimb, Alexandra Gheorghiu, una din cele 3 femei pe care se baza Academia lui Ţâţă, bună profesionistă dacă luăm în calcul că organizaţia a funcţionat fără erori şi după ce iniţiatorul a fost capturat, a primit doar 3 ani cu suspendare, pe un termen de supraveghere de 4 ani. În plus, tânăra trebuie să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul DGASPC Neamţ sau AJOFM Neamţ,

academia infractorilor jafAlţi 7 membri ai grupării au primit pedepse „decente”, între 3 ani şi 5 ani şi 7 luni, iar pentru alţi 8 „academicieni” (printre care locotenenţii lui Ţâţă Florin Mircea Savu şi Costel Acozmei) dosarul s-a disjuns şi procesul va continua. Instanţa a dispus, de asemenea, ca inculpaţii să plătească între 8.000 şi 12.000 de lei cheltuieli judiciare, cu excepţia lui Ţâţă, care are de achitat o sumă impresionantă: 1.000.000 de lei.

Conform referatului DIICOT, Adrian Marin Botez „în calitate de lider a selectat, pregătit, instruit, finanțat, controlat și coordonat membrii grupării, în vederea comiterii de infracțiuni de furt și tâlhărie, la magazine de bijuterii și ceasuri de lux, iar în vederea realizării scopului pentru care gruparea s-a constituit, a executat acte materiale de instigare și complicitate la un număr de 26 tâlhării calificate (20 fapte consumate și 6 tentative) și un furt calificat în diferite țări europene, însușindu-și și decizând împărțirea produsului infracțional, bijuterii de aur și ceasuri de lux, pe care le-a valorificat prin intermediul legăturilor infracționale, respectiv Savu Florin Mircea și Gliga Adolf”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...