dna1.jpg.crdownloadUn inspector din cadrul Direcției de Sănătate Publică are probleme legale după ce a administrat două societăți comerciale. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au pus-o sub acuzare pe Maria Dolhescu, inspector superior în cadrul DSP Bacău, pentru comiterea infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, de bunuri ori alte foloase necuvenite.

În fața anchetatorilor inspectorul a recunoscut acuzațiile aduse și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, urmând ca acesta să fie consfințit de instanța de judecată. „În perioada iulie – noiembrie 2023, inculpata Dolhescu Maria, în calitatea menționată mai sus, în scopul obținerii pentru sine a unor foloase materiale necuvenite, ar fi efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, constând în administrarea a două societăți comerciale ce aveau ca obiect prestarea de servicii în domeniul dezinfecției, dezinsecției si deratizării, activitate incompatibilă cu funcția deținută, de inspector superior în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Bacău”, conform DNA.

În prezența avocatului, inspectorul DSP a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și fost de acord cu pedeapsa aplicată: un an și 4 luni de închisoare cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, plus  60 de zile de muncă în folosul comunității.

(G. S.)

Articolul precedentNeamț. Verificări la angajatorii din construcții: ITM a aplicat amenzi record
Articolul următorFuncționara din Prefectura Neamț și consiliera personală a primarului de Dumbrava Roșie, în arest la domiciliu de Paște
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.