Bibliografia epistolelor poetei, prozatoarei, traducătoarei şi memorialistei Otilia Cazimir (12 februarie 1894, Cotu Vameş, jud. Neamţ – 8 iunie 1967, Iaşi) este impresionantă. A mai scris şi trimis câteva mii de epistole rudelor, prietenilor, dar, mai ales, confraţilor din ţară, cât unora stabiliţi în Europa. În monografia dedicată Otiliei Cazimir, istoricul şi criticul literar George Sanda (1) apelează, permanent, la paraliteratura, publicată şi inedită, aparţinând poetei de la Iaşi, cât şi a unora dintre prietenii săi cei mai apropiaţi – G. Topîrceanu, G. Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu şi, desigur, alţii.
O epistolă elocventă a scriitoarei Otilia Cazimir, necunoscută până acum, este cea adresată lui Camil Baltazar (1902–1977), care îi trimisese o poezie pentru revista Iaşul literar, ce intenţiona să publice un număr festiv închinat lui Mihai Eminescu. Observaţiile stilistice ale poetei Otilia Cazimir sunt întrutotul adecvate, iar celelalte aprecieri privitoare la relaţiile sale cu revista Iaşul literar nu mai au nevoie de nici o apreciere. Poeta Otilia Cazimir spre sfârşitul vieţii trăia, intens, drama singurătăţii şi a unei marginalizări atent dirijate de factorii politici şi culturali ai Iaşului de după reforma din 1948. Deşi frecventată de unii tineri cu suflete curate, cu talent şi cu simţire românească, poeta se retrăsese în lumea amintirilor, care o stimulau să reintre în viaţa literară şi culturală. Ea însăşi devenise o amintire ce nu mai putea fi evitată sau neglijată, aşa cum se încercase chiar de către unii dintre confraţii săi.
Iaşi, 16 mai 1959
Stimate tovarăşe Camil Baltazar,
Vă rog să mă iertaţi pentru întârzierea cu care vă răspund. De pe urma gripei, care nu a ocolit Iaşul, am rămas cu o astenie grea, care, adăugată la un vechi surmenaj şi la o veche astenie, mă pun în situaţia de a nu putea vedea în ochi, săptămâni la şir, hârtia, stiloul, creioanele şi tot ce este în legătură cu scrisul. Să mai ştiţi apoi că eu nu fac parte din colegiul redacţional al Iaşului literar decât cu numele. Sunt mai familiarizată cu coşul redacţional decât cu redacţia. De altfel, nici nu mai ies din casă. Totuşi, am citit poezia d[umnea]voastră (2) cu interes, cu un singur lucru nu m-am împăcat: „cu vastul hău“, mai întâi pentru că „hăul“ e implicit vast şi, apoi, pentru că… am eu ce am cu „hăul“! Apoi am trimis poezia la redacţie, lui Ion Istrati (3). Nu ştiu, însă, dacă se pregăteşte un număr închinat lui Eminescu. Poezia ar fi vrednică de orice număr, nu numai festiv. Părerile mele, însă, n-au nici un ecou acolo unde cred că s-ar cuveni să aibă. Mă voi mai interesa la telefon de această problemă. Cu sentimente de veche consoră, Otilia Cazimir
NOTE
Originalul acestei epistole, inedite, se află la Arhivele Naţionale ale României. Bucureşti. Fond Camil Baltazar. Dosar nr. 198, f. 2r.
(1) George Sanda – Otilia Cazimir. Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1984, 256 pagini.
(2) Poezia trimisă de Camil Baltazar nu a fost publicată în revista Iaşul literar.
(3) Ion Istrati (1921–1977), publicist şi prozator. A lucrat în redacţia revistei Iaşul literar.
Nicolae SCURTU
