Pomul Crăciunului
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă vin îngerii din cer.
Şi zboară-ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă-ncet şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumină şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i?
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.
Tu n-ai văzut padurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum au găsit-o, cu flori şi jucării.
Departe într-un staul e-n faşă-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchină, zi: “Doamne-ţi mulţumesc!”.
George COŞBUC
