Polițiștii de frontieră au reținut, miercuri, 8 decembrie, un cetățean moldovean, care a încercat să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut, în apropierea localităţii Vulturi, potrivit unui comunicat al ITPF Iaşi. Cercetările ulterioare au indicat că respectivul este autorul unor furturi pe teritoriul statului vecin.
“În jurul orei 23:40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Iași, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competență, au observat pe direcția localității de frontieră Vulturi, o persoană de sex masculin, a cărei prezență li s-a părut suspectă. Lucrătorii noștri au procedat la legitimarea persoanei, care a declarat că este din Republica Moldova și nu are documente de identitate asupra sa, motiv pentru care a fost condusă la sediul poliției de frontieră pentru cercetări. În urma verificărilor specifice efectuate cu sprijinul autorităților de frontieră din Republica Moldova, s-a stabilit că este cetățeanul din Republica Moldova, Radu S., în vârstă de 23 ani, care era căutat de autoritățile statului vecin”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Iași, comisar de poliţie Mihaela Denis Lazăr.
Bărbatul a recunoscut că a trecut înot râul Prut cu intenția de a intra ilegal în România, în vederea sustragerii de la urmărirea penală începută pe numele său ca urmare a săvârșirii unor furturi de electrocasnice pe teritoriul Republicii Moldova. Polițiștii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, iar la finalizarea cercetărilor a fost predat autorităților de frontieră ale statului vecin. (ZCH NEWS; FOTO: www.politiadefrontiera.ro)