prefect consul Moldova
Paul Tablan, Ion Coşer, Vlad Angheluţă şi Constantin Iacoban

Joi, 10 decembrie 2015 a avut loc vizita dl. Ion COŞER, consul al Republicii Moldova la Iaşi, la solicitarea acestuia. Vizita se înscrie în seria contactelor bilaterale, ce au rolul de a perpetua bunele relaţii de colaborare dintre cele doua ţări vecine.

La întâlnire au fost prezenţi prefectul Ioan Vlad ANGHELUŢĂ, subprefectul Gheorghe NECULAE, Constantin IACOBAN, preşedintele Consiliului judeţean şi comisarul şef Paul Costel TABLAN, Inspectorul şef al Inspectoratului judeţean de Poliţie Neamţ.

Agenda întrevederii a avut o tematica diversă, fiind abordate subiecte referitoare la situaţia cetăţenilor moldoveni de pe teritoriul judeţului Neamţ, identificarea unor noi instrumente pentru amplificarea contactelor între administraţiile publice din judeţul Neamţ şi Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, o diversificare a contactelor în domeniul economic între cele două ţări.

Prefectul judeţului Neamţ a prezentat o informare privind situaţia cetăţenilor moldoveni şi a celor cu dublă cetăţenie, referitor la numărul persoanelor din Republica Moldova documentate cu permise de şedere, ce domiciliază pe bază de carte de identitate în judeţul Neamţ, numărul de elevi moldoveni care studiază în judeţul Neamţ, precum şi detalii referitoare la procedurile juridice şi administrative la care apelează cetăţenii moldoveni – numărul de paşapoarte şi permise de conducere preschimbate în ultimii doi ani. A fost realizată o scurtă trecere un revistă a parteneriatelor în domeniul cultural, educaţional , precum şi a înfrăţirilor între unităţi administrativ teritoriale.

Inspectorul şef al Inspectoratului judeţean de Poliţie s-a referit la probleme actuale ale activităţii specifice, sub aspect infracţional. Faţă de anii precedenţi, în anul 2015, a predominat infracţionalitatea economică, în special cea legată de traficul de ţigări şi produse contrafăcute. Fenomenul este imposibil de eradicat, dar poate fi controlat, în special în colaborare cu judeţele de frontieră – Iaşi şi Vaslui. Benefică, pentru ambele ţări, ar fi realizarea unui proiect transfrontalier de combatere a infracţionalităţii economice, urmând a fi identificate resursele financiare necesare realizării acestuia. Un alt aspect care necesită colaborarea instituţională este cel legat de controlul emigraţiei, mai ales în contextul european actual, legat de creşterea pericolului terorist.

Prefectul judeţului a menţionat beneficiile prezenţei în judeţ, în diferite domenii de activitate, a cetăţenilor moldoveni sau cu dublă cetăţenie – educaţie, sănătate, sectorul economic.

În contextul bunelor relaţii bilaterale dintre ţările noastre, preşedintele consiliului judeţean a reiterat disponibilitatea de a relua un proiect bilateral mai vechi, referitor la realizarea unor activităţi de formare în domeniul accesării fondurilor europene, pentru reprezentanţii administraţiilor publice din Republica Moldova, de către instituţii abilitate din judeţul Neamţ, cum ar fi ADR NE. Demersul este util sub aspectul pregătirii reprezentanţilor administraţiei din Republica Moldova pentru viitoarea aderare la Uniunea Europeană, dar şi pentru administraţia publică din judeţul Neamţ, în vederea realizării unor viitoare parteneriate externe , pe proiecte europene.

Consulul Republicii Moldova a subliniat importanţa dezvoltării relaţiilor economice bilaterale şi a dorit să cunoască care sunt domeniile prioritare ale economiei judeţului Neamţ. Preşedintele Consiliului Judeţean a realizat o prezentare a potenţialului economic al judeţului, pe zone – Piatra Neamţ, Roman, Târgu Neamţ.

Interesul reprezentantului diplomatic al Republicii Moldova s-a îndreptat către industria materialelor de construcţii şi cea a lacurilor şi vopselelor – CARPATCEMENT şi KOBER. Prefectul judeţului a reamintit oferta turistică variată a judeţului de care pot beneficia şi turiştii din Republica Moldova.

Si pentru viitor, vor fi promovate şi susţinute schimburile de delegaţii între Camerele de Comerţ şi Industrie din cele două ţări şi participarea la târguri şi misiuni economice din România şi Republica Moldova.