0:00

Incidentul Carla’s Dreams: Autorităţile au găsit vinovaţii!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAutoritățile din Neamț, la unison, au găsit singurii vinovați de cum a decurs concertul Carla’s Dreams din Piatra Neamț: administratorii Galleria Mall, adică organizatorii evenimentului. Și nici aceștia nu par să fie cu totul de acuzat, dacă e să luăm în calcul legea invocată de șeful jandarmilor nemțeni, colonelul Eugen Todoruț, în cadrul întrunirii Comitetului pentru Situații de Urgență de luni, 23 mai. Articolul 3 din Legea privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice spune că manifestările de acest gen, care au loc în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, dacă nu se așteaptă la acte de dezordine publică ori la manifestări violente, nu trebuie anunțate autorităților în prealabil. Așa că, dacă e să ne luăm după declarațiile oficiale, singurii vinovați rămân tinerii care s-au îmbulzit la concert și cele opt adolescente și băiețelul de șapte ani care au leșinat în mall.

Pompierii și jandarmii, anunțați din 9 mai

Atât Jandarmeria Neamț, cât și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) au fost informate de organizatori pe 9 mai cu privire la concertul din 20 mai, anunțându-se faptul că la mall se așteaptă la un „trafic mult mai mare decât în mod obișnuit” și că organizatorii „își asigură măsurile de siguranță cu ajutorul firmei de pază IPS, conform legii”, după cum au informat atât șeful ISU Neamț, cât și cel al Jandarmeriei. De la pompieri au fost prezenți la concert, în primă fază, patru subofițeri, cu o autospecială, iar de la jandarmi un echipaj format tot din patru persoane. Comisarul șef de poliție Paul Tablan a spus că și de la IPJ Neamț au fost trimise două echipaje – unul de la Ordine Publică și un altul de la Rutieră.

Evenimentul de vineri, prin ochii plutonierului major Claudiu Buțurcă

Galleria Mall are autorizație de securitate la incendiu eliberată în 18 iunie 2012. Suprafața de la etaj, locul rezervat concertului, are aproximativ 350 de metri pătrați și, conform autorizației ISU, capacitatea întregii clădiri permite un număr maxim de 2.250 de persoane. Clădirea are parcare în subteran, parter și un nivel.

Șeful echipajului trimis la concert, plutonierului major Cătălin Buțurcă a ajuns la mall la 17.52 și, împreună cu echipa, a început să verifice hidranții exteriori și interiori și a luat legătura cu administratorii clădirii, care i-au pus la dispoziție șase stingătoare. După cum a povestit, în momentul în care a văzut că se aglomerează, a reverificat sursele interne de apă, pentru că a simțit că totul se poate transforma într-o tragedie. „Am sunat la dispecerat și am cerut prezența unui superior”, a spus Cătălin Buțurcă.

Pentru că nu are dreptul să decidă singur oprirea unui eveniment, plutonierul le-a sugerat organizatorilor, după ce a convocat o întâlnire cu cei de la Jandarmerie, Ambulanță și Galleria Mall, să nu mai țină concertul, dar nu s-a ținut cont de sfatul său. Singurul lucru pe care l-a obținut a fost anunțul făcut de solist, la începutul concertului, de a se lăsa un culoar de acces pentru cei de la intervenții. „În prima oră și eu respiram mai greu, dar cred că adrenalina m-a făcut să mă mobilizez. Când am înțeles că s-a transformat totul într-o misiune medicală, am cerut atunci să se reverifice aparatele medicale de pe autospeciala de afară. Într-un singur minut au fost trei persoane care au leșinat și mi-am dat seama că un doctor, o asistentă și doi paramedici nu puteam să facem față la ce putea să urmeze. Atunci l-am rugat pe solist să anunțe întreruperea concertului. I-am spus că pot muri oameni, iar solistul, căruia îi mulțumesc, a înțeles și a oprit”, a povestit Cătălin Buțurcă.

Capacitatea maximă a clădirii este de 2.250 de persoane, dar nimeni nu s-a asigurat că nu intră mai mulți oameni în mall. Singurul lucru care s-a făcut și care a redus mare parte din risc a fost oprirea accesului la etaj în momentul în care s-a înțeles că suntem la un pas de o tragedie. Bine că aflăm de la șeful pompierilor nemțeni, colonelul Ioan Nițică, faptul că „Risc zero nu există, dar riscul a fost ținut într-o zonă de acceptibilitate”.

Iar riscuri erau, după cum le-a enumerat tot șeful ISU Neamț: apariția fenomenelor psihice negative – frică, panică și, în final, paralizie; probleme medicale din cauza lipsei de oxigen; răniri din cauza unei evacuări haotice, căderi în gol, ruperea balustradelor de protecție sau spargerea vitrinelor din sticlă. „Organizatorii trebuiau să aprecieze riscurile. Locația a fost improprie. Vom face tot ce ține de noi ca pe viitor să nu mai existe astfel de situații. Ne gândim chiar la o reglementare la nivel de județ ca la interior să nu mai fie astfel de evenimente”, a declarat colonelul Ioan Nițică.

Dosar penal și sancțiuni de 15.000 de lei

Formația a depus plângere la Poliția Municipiului Piatra Neamț, iar pe 21 mai s-a făcut dosar penal pentru organizatori. ISU Neamț i-a amendat pe aceiași organizatori cu 15.000 de lei pentru că nu au pus la dispoziție toate căile de evacuare existente și pentru că nu și-au făcut un plan special de măsuri de prevenire pentru concert. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentIonel Arsene, președinte PSD Neamț: Precum mii de nemțeni, aștept un răspuns de bun simț din partea administrației PNL pentru ceea ce s-a întâmplat vineri seara la Galleria Mall
Articolul următorANM: Ploile nu ne slăbesc până-n iunie! Scăpăm, în schimb, de frig!
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Ce amenda au primit parintii copilului de 7 ani ptr ca nu l-au supravegheat?? sau daca l-au supravegheat, acesti parinti sunt in stare sa-si cresca si sa-si educe copilul? Acesti parinti ar fi trebuit decazuti din drepturi ptr ca si-au expus copilul unor riscuri ( precum in tarile nordice europene) sau ,cel putin, o amenda ,destul de mare, cam cat ar fi cerut dezbagubire in cazul in care se intampla ceva grav cu copilul lor. Tind sa cred, ca acesti parinti, isi expun copii in astfel de riscuri, doar ptr a obtine dezbagubiri destul de mari in cazul in care se intampla ceva cu proprii copii. In acelasi grup de parinti iresponsabil includ toti parintii copiilor minori prezenti la acest eveniment…
    Mai bine PREVENIM, decat sa cautam vinovati!!!

Comentariile sunt închise.