Gherla se află situată pe soseaua care leagă oraşul Dej de Cluj, pe malul Someşului Mic. A fost clădită pe timpul împărătesei Austriei, Maria Thereza. E o fortăreată înconjurată de un şanţ adânc, ce-sşi lua apa din Someş. Avea două clădiri cu câte un etaj, Zarca şi Secţia, cu celule si camere mai mari şi mai mici. După 1848, stăpânii Transilvaniei au clădit o a treia închisoare în formă de U culcat, cu o capacitate de mii de deţinuţi, cu camere şi celule, plase de sârmă groasă, ca la Piteşti, şi un coridor de un metru între celule. Pe partea dinspre celule, la cele două capete ale clădirii, la etajele 2 si 3, se găseau camere mari cu o capacitate normală de 70 de locuri. A fost un timp când aceste camere erau populate cu peste două sute de deţinuţi. La capete, pe înălţimea parterului şi a etajului 1, la sud era bucătăria închisorii, iar la nord capela. E de remarcat că această capelă era pictată ortodox, ceea ce dovedeşte că închisoarea fusese construită numai pentru români. Când am ajuns noi la Gherla, capela era desfiinţată, iar icoanele, catapeteasma şi mobilierul fuseseră depuse în capela mică, din clădirea din mijloc (Secţia). Capela din clădirea mare era transformată în sală de şedinţe. Închisoarea era foarte impunătoare. Localnicii o numeau „Casa Galbenă”. În partea de sud, aproape de închisoare, era un cimitir, iar alături, unul mai mic, destinat deţinuţilor care mureau între ziduri. Intrarea în această fortăreată te impresiona prin podul porţii principale, unde fusese şanţul cu apă. La intrare era clădirea administraţiei, cu un etaj, iar din această clădire, printr-o boltă, ajungeai în cele două curţi, pavate cu pietre. Clădirea mare avea două intrări, una spre curtea interioară şi alta spre curtea cu ateliere. Curtea interioară avea spre sud o poartă care conducea la ateliere. Închisoarea era împrejmuită cu un zid înalt, de 4 metri, prevăzut din loc în loc cu foişoare de pază, asigurată de soldaţi înarmaţi. Pe lângă zid era un spaţiu larg de 3 metri, greblat şi împrejmuit cu un gard de sârmă ghimpată, înalt şi el de 2 metri. Când intrai în clădirea mare, te impresionau imensitatea ei şi plasele de sârmă prin care puteai vedea de la parter până la etajul trei. Uşile erau din lemn masiv, îmbrăcat în tablă groasă, cu două zăvoare puternice, sus şi jos, şi o broască mare pentru încuiat cu cheia. La mijloc, ca la orice uşă de închisoare, se găsea vizeta mare pe unde se servea masa şi, deasupra acesteia, o alta mai mică, pe unde se observa în cameră. La mijlocul clădirii, în faţa intrării principale, erau scările care duceau de la parter, la etajul trei. Această fortăreaţă, aşa cum era construită şi împrejmuită, asigura o pază prin care numai gândul mai putea zbura afară. Geamurile de 1,5/1 m erau prevăzute cu gratii groase de fier. Toţi cei care au trecut prin Gherla, nu numai în timpul demascărilor, dar şi înainte şi după aceea, nu pot uita închisoarea, unde atâţia fuseseră torturaţi sau ucişi. (Dumitru Bordeaianu: “Mărturisiri din mlaştina disperării”. Sursa “Fericiţi cei prigoniţi.net”)
