După 5-6 luni de la venirea studenţilor de la Piteşti la Gherla în care timp se continuaseră demascările şi munca în ateliere, au mai fost aduse aici şi alte categorii de deţinuţi, cu diferite condamnări şi muncitori specializaţi într-o anumită meserie (Am mai spus că tot ce se lucra în atelierele din Gherla: tâmplărie, mecanică, vopsitorie, nasturi, etc, era pentru armata sovietică. Munca era condusă de biroul organizatoric, al cărui şef era Ţurcanu). Într-o bună zi, pe la începutul verii anului 1952, fiind singur în cameră, am fost chemat la frizerie de către Măgirescu, care făcea pe frizerul; acolo, aflându-ne numai noi doi, mi-a destăinuit că Ţurcanu şi colaboratorii lui cei mai apropiaţi: Popa Ţanu, Mărtinuş, Livinschi, Caba, Dumitrescu, Pop, Popescu Aristide, Pătrăşcanu, Lică Păvăloaia, şi ceilalţi au plecat din Gherla. La întrebarea mea, dacă-i vor pune în libertate, mi-a spus că nu ştia nimic. Plecarea lui Ţurcanu şi a colaboratorilor lui a fost pentru noi, cei trecuţi prin demascări, o zi mare, pe care nu o vom uita niciodată. Majoritatea, mai ales cei ce lucrau în ateliere, au fost convinşi că demascarea, aşa cum se făcuse până atunci, nu se va mai repeta. De aceea am şi simţit o mare uşurare sufletească. Unii dintre noi credeau că respectivii au fost dusi la Bucureşti şi răsplătiţi pentru „munca” depusă. Mai precis însă, nu ştia nimeni ce se întâmplase cu ei. După aceea, s-a zvonit că fuseseră luaţi noaptea, cu o dubă. Unii, cei din comitetele de tortură de la Piteşti ca: Măgirescu (legionar), Titus Leonida, Diaca şi Dobre (nelegionari), deşi colaboratori apropiaţi ai lui Ţurcanu, n-au plecat, fapt care i-a derutat pe mulţi, mai ales că aceştia, probabil, nu comiseseră crime.
Ce se întâmplase cu Ţurcanu şi colaboratorii lui s-a auzit abia la Aiud în 1956.
Sursa: fericiti cei prigoniti. net. (Dumitru Bordeianu: “Mărturisiri din mlaștina disperării”)
