Probele scrise la Bacalaureat 2023 se vor desfășura în perioada 26 – 29 iunie. Calendarul desfășurării examenului este următorul:

    • Limba și literatura română – 26 iunie;
    • Proba obligatorie a profilului – 27 iunie;
    • Proba la alegere a profilului și specializării – 28 iunie;
    • Limba și literatura maternă – 29 iunie.

Proba scrisă la Limba și Literatura Română este, practic, prima care se desfășoară la BAC-ul din acest an, deoarece probele de competențe au fost echivalate cu mediile din liceu la disciplinele aferente, o consecință a grevei din Educație.

Primele rezultate la probe scrise vor fi afișate luni, 3 iulie și candidații vor putea depune contestații în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00.

Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2023 se vor afișa în data de 7 iulie.

Reguli de desfășurare a examenelor

Intrarea în sala de examen se poate face în intervalul orar 07.30 – 08.30, obligatoriu cu actul de identitate și un pix sau stilou de culoare albastră.

În intervalul 08.30 – 09.00, candidații vor fi instruiți cu privire la desfășurarea examenului. Subiectele vor fi distribuite începând cu ora 09.00, candidații având la dispoziție trei ore pentru rezolvare din momentul primirii subiectului.

Ghidul de la Ministerul Educației pentru BAC 2023 menționează și o serie de reguli pe care elevii trebuie să le aibă în vedere, printre acestea numărându-se:

Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale din centrul de examen. Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu. (…)

Se interzice candidaților candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între ei sau cu exteriorul. (…)

Candidații eliminați de la o probă nu mai au dreptul de a participa  la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Calculul celor două sesiuni se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat”.

Z.C.

Articolul precedentNeamț. Accident mortal la Bâra: o femeie tânără și-a pierdut viața și doi bărbați sunt în stare gravă la spital
Articolul următorMara Calista, deputat PNL: „Violența în familie este o realitate care nu mai poate fi negată sau cosmetizată!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.