Astăzi, 15 ianuarie, alte 65 de persoane din județul Neamț au fost testate pozitiv la coronavirus, din 3.353 cazuri noi în țară, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. „În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.626 teste RT-PCR (14.620 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.006 la cerere) și 5.453 teste rapide antigenice”, a precizat GCS.

În județul Neamț, astăzi a fost raportată o rată de infectare de 1,44 la mie, ceea ce menține județul Neamț în zona verde. Sunt doar 9 localități care au cazuri active mai multe, iar incidența infectărilor continuă să scadă în municipiul Piatra-Neamț:

rata 15ian prefectura

În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț erau internați 197 de pacienți pozitivi, dintre care 8 în secția ATI, iar cinci erau pe suport de ventilare mecanică. Alți 44 de pacienți internați încă nu aveau rezultatele la teste.

insp grafic15ian scaled

La nivel național, s-au înregistrat 63 de decese la pacienți internați în spitale, dintre care doar trei nu mai aveau și alte boli. Numărul pacienților internați era de 8.635, dintre care 1.091 în ATI. „Pe teritoriul României, 33.519 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.599 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.663 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 89 de persoane”, potrivit aceleiași surse.

C.I.

Articolul precedentPerformanțele unui bărbat gelos: amenințare, șantaj și distrugere
Articolul următorUn nemțean va sta un an și două luni după gratii pentru că a condus beat și fără permis