Două autoturisme s-au ciocnit violent într-o curbă din Turtureşti, în noaptea de 11 spre 12 august, iar un tânăr şi-a pierdut viaţa în urma impactului. El conducea o maşină care rula spre Girov şi a fost lovit, în plin, de un autoturism care venea, cu viteză, din sens opus. Impactul a fost atât de puternic încât toţi ocupanţii celor două autovehicule au rămas încarceraţi. Pompierii i-au scos şi i-au predat echipajelor de ambulanţă, care i-au transportat la spital, în stare gravă. Șoferul nevinovat a fost resuscitat, însă nu a putut fi salvat.
Poliţiştii au stabilit că maşina care a pătruns pe contrasens era condusă de un bărbat de 36 de ani, din comuna Vânători, Neamţ, iar la volanul celuilalt autoturism se afla un tânăr de 27 de ani, din comuna Ştefan cel Mare. Cauza accidentului pare să fi fost viteza. Şoferul din Vânători n-a putut fi testat la locul accidentului, dar i s-au recoltat probe de sânge, pentru a se stabili dacă băuse. El va fi cercetat pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă.
C.M.