Marea actriță Ileana Stana-Ionescu a ajuns la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în 1959, la un an după înființarea secției de profil și a jucat până în 1966, când s-a transferat la Teatrul Național “Ioan Luca Caragiale” din Capitală, la iniţiativa lui Radu Beligan. A strălucit pe scena pietreană, în rolul Lady Torrance, din “Orfeu în infern”, de Tennessee Williams, în regia regretatului Cornel Todea, în 1964. Într-un recent interviu, acordat agenţiei de presă Agerpres, Ileana Stana Ionescu îşi aminteşte cu plăcere de Teatrul Tineretului şi de oraşul Piatra Neamţ. Redăm acea parte din interviu:
“Ați rămas la Teatrul din Reșița vreme de cinci ani…
Ileana Stana Ionescu: Cam așa, da, am avut o întâlnire cu un coleg care ne-a spus că Teatrul din Bacău înființează o secție la Piatra Neamț și ne-a propus să ne prezentăm la concurs. Ne-am dus și vreau să declar acum cu mâna pe inimă că anii cei mai frumoși ai tinereții noastre, vorbesc și în numele soțului meu, i-am petrecut acolo.
La Piatra Neamț ați plecat cu soțul și cu niște colegi?
Ileana Stana Ionescu: Nu, de la Reșița numai noi am fost, dar am intrat amândoi și a fost o etapă extraordinară pentru că programul repertorial, publicul, orașul, natura, totul era parcă în avantajul nostru, am petrecut acolo șase ani cred.
Timp în care ați făcut multe turnee…
Ileana Stana Ionescu: Multe, datorită teatrului am cunoscut această frumoasă țară, am umblat mult prin sate, am reprezentat ”Soacra cu trei nurori” n-am să uit asta niciodată, am cunoscut țara asta de care m-am îndrăgostit și pe care n-aș părăsi-o niciodată”.
Detalii despre prezenţa marii actriţe Ileana Stana Ionescu la Piatra Neamţ, AICI.
Interviul integral acordat Agerpres, AICI. (ZCH NEWS; FOTO: Teatrul Tineretului)