Octavian DUMITRU
Octavian DUMITRU

Şoc în lumea culturală a Iaşului. Unul dintre cei mai apreciaţi solişti de la Opera Iaşi, basul Octavian Dumitru, s-a sinucis în casa în care locuia în cartierul Valea Adâncă, informează “Ziarul de Iaşi”. Tânărul în vârstă de 34 de ani a fost găsit spânzurat în casă, chiar de către prietena lui. Aceasta a mers acasă la el duminică, 22 februarie, în jurul orei 12:30 şi l-a găsit spânzurat în balcon, cu un cablu metalic. Tânăra le-a spus poliţiştilor că nu îşi explică gestul.

Octavian Dumitru era unul dintre cei mai stimaţi şi talentaţi cântăreţi de operă, fiind considerat „mâna dreaptă“ a managerului Beatrice Rancea de la Opera Naţională Română Iaşi. Duminică, pagina de Facebook a tânărului cântăreţ s-a umplut de omagii. Ancheta Poliţiei este încă la început şi există doar ipoteze privind motivul care l-a determinat pe acesta să îşi încheie socotelile cu viaţa. Corpul cântăreţului a fost găsit duminică în jurul orei 12.30, iar apelul la 112 a fost efectuat la ora 12.40 de către un bărbat, Costică Catrinescu. Acesta a spus că este rudă cu solistul. Medicii sosiţi la faţa locului au constatat decesul bărbatului.

„Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost găsit spânzurat în casă. Din primele cercetări, nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs moartea bărbatului. Corpul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie“, a precizat Mădălin Ţăranu, comisar-şef în cadrul Poliţiei Iaşi.

Poliţiştii criminalişti au început să facă cercetări la faţa locului, căutând o eventuală scrisoare de adio lăsată de acesta.Duminică seară, surse din rândul anchetatorilor au precizat că, la prima vedere, sinucigaşul nu a lăsat niciun bilet de adio, iar prietena lui a explicat că nu ştie ce l-a împins să facă acest gest necugetat. De asemenea, aceleaşi surse din cadrul Poliţiei au precizat că tânărul era supărat după ce a achiziţionat casa.

„Din primele informaţii ar reieşi că tânărul ar fi avut ceva probleme cu nişte bani, privitor la casa în care locuia. Casa o cumpărase şi o vânduse, dar nu a mai luat aceeaşi sumă pe imobil. Ar fi găsit multe nereguli la casă, inclusiv la izolaţie. Este doar o ipoteză deocamdată“, au precizat surse din cadrul anchetei.

Cântăreţul Octavian Dumitru nu era căsătorit, iar colegii au precizat că acesta era iubit şi stimat de colectiv. „Era altruist în primul rând şi foarte liniştit. De asemenea, era foarte stimat de către managerul Operei (n.r. – Beatrice Rancea), iar mulţi spun că era mâna dreaptă a managerului. Se spune că trei oameni din Operă sunt «mâna dreaptă» a managerului, iar Octavian era unul dintre ei“, a precizat un angajat al Operei sub acoperirea anonimatului.

Duminică, pe pagina de Facebook a lui Octavian, colegii şi cunoscuţii i-au adus omagii şi se declarau şocaţi de moartea cântăreţului. „Nu-mi vine să cred… pare ireal… nu poate fi real! Un om extraordinar! Dumnezeu să-l odihnească“, a scris unul dintre cunoscuţi.

Articolul precedentBACĂU: Soluţie pentru câinii fără stăpân
Articolul următorBACĂU: Acuze de şantaj în scandalul termiei
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.