BACĂU: Soluţie pentru câinii fără stăpân

padoc ciini bacauOrganizația neguvernamentală „Romania Animal Rescue” (RAR) va steriliza gratuit 350 de câini, atât cu stăpân, cât și vagabonzi, din municipiul Bacău. Acțiunea ar urma să aibă loc în perioada 9 – 16 martie, într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Bacău, anunţă “Ziarul de Bacău”. Sterilizările urmează să fie făcute de „Animal Spay Neuter International”, care a efectuat până acum peste 30.000 de sterilizări în România. Echipa este condusă de medicul veterinar Ștefan Aurelian, coordonatorul ONG-ului RAR. O astfel de acțiune a avut loc și în orașul Buhuși, acolo unde au fost sterilizați 150 de câini, acțiunea fiind un succes. Spațiul în care va fi efectuată operațiunea nu a fost încă pus la dispoziție de Primăria Bacău, Gabriel Grițcu, șeful Direcției de Servicii Publice al municipalității susținând că s-a întârziat puțin, deoarece e nevoie de aprobarea Consilului Local.

„Demersurile au fost făcute, trebuie însă o hotărâre de Consiliu Local pentru a acorda spațiul necesar desfășurării acțiunii. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla la următoarea ședință a consiliului. Pentru noi, este un lucru foarte bun că se sterilizează 350 de câini, în condițiile în care într-un an, municipalitatea a sterilizat undeva la 1.500 de câini în total. E un ajutor important”, a spus Gabriel Grițcu.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...

Muniție descoperită în timpul unor lucrări la Roman și Tămășeni

Echipa pirotehnică din cadrul ISU Neamț a intervenit, pe...