calorifer baniSistemul centralizat de încălzire pare să devină, pentru tot mai mulţi ieşeni, o opţiune mai atractivă decât centrala pe gaz. Acesta este motivul pentru care tot mai mulţi consumatori casnici, dar şi agenţi comerciali, au solicitat racordarea la sistemul centralizat de încălzire. În ultimii doi ani, aproximativ 200 de apartamente s-au rebranşat la sistemul centralizat de termoficare, la acestea adăugându-se agenţi economici importanţi, cum ar fi Hotel „Moldova“, Hotel „Unirea“ şi Hotel „Ramada“. Principalul argument îl reprezintă costurile, care sunt cu 25% mai mici decât în cazul încălzirii cu gaz. Economiile obţinute odată cu trecerea la sistemul centralizat a fost principalul argument care a convins, pentru a accepta racordarea la sistemul de încălzire centralizată.

„Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii Dalkia, care ne-au prezentat calcule privind avantajele recordării la acest sitem. Am acceptat oferta, şi respectivele calcule s-au dovedit a fi adevărate. După racordarea la sistemul centralizat, facturile pentru încălzire şi apă caldă au fost cu aproape 25% mai mici. Ceea ce a dovedit că respectivele calcule prezentate de Dalkia au fost adevărate, iar noi am luat o decizie care ne va aduce lunar economii importante“, a declarant Liviu Statache, directorul Hotelului „Moldova“.

Şi în cazul Hotelului „Ramada“, care a optat , de asemenea, pentru încăzirea centralizată, s-au înregistrat facturi mai mici cu 23%. Costurile mai mici au determinat şi conducerea Hotelului „Unirea“ să treacă la sistemul centralizat de încălzire, lucările pentru branşare fiind în curs de finalizare.

„În cazul Hotelului Moldova, consumul a fost de 172 de gigacalorii într-o lună, costul fiind de 41.777 de lei. Dacă ar fi rămas la centrala pe gaz, hotelul ar fi plătit 54.530 de lei. În aceste condiţii, economia a fost de 23%. Estimativ, economiile anuale ale hotelului ar fi de aproximativ 110.000 de lei. Un alt avantaj este acela că aceste hoteluri sunt racordate direct la reţeaua primară de termoficare, adică la magistralele de transport al energiei termice, cu modul termic individual. Astfel, clienţii îşi pot porni încălzirea în orice moment al anului. De exemplu, la Hotelul Moldova am pornit căldura la jumătatea lunii septembrie 2014, cu aproximativ o lună înainte de începerea oficială a sezonului de încălzire“, a precizat Ana Maria Icătoiu, directorul comercial al Dalkia Termo Iaşi.

Articolul precedentBOTOȘANI: DIICOT pe urmele traficanților de tutun
Articolul următorIAȘI: Colegiul “Mihai Eminescu” – 150 de ani de existență
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.