0:00

IAȘI: Colegiul “Mihai Eminescu” – 150 de ani de existență, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCu această ocazie, până pe 16 ianuarie au loc mai multe evenimente care marchează atât sărbătorirea naşterii poetului Mihai Eminescu, cât şi sărbătorirea şcolii. Aceste manifestări sunt organizate de Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, şi vor dura trei zile. Astfel, în cursul zilei de ieri, 14 ianuarie, în intervalul 12-14, a fost lansat volumul „Pentru o istorie a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi”, scris de Gheorghe Baciu. Cartea a fost prezentată de Florin Platon, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, şi Lăcrămioara Iordăchescu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Pe 16 ianuarie, în intervalul 11-13.30, va avea loc dezbaterea cu titlul „Educaţia juridică în şcoală”, susţinută de judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, şi tot vineri, în intervalul 13:30 – 16, va avea loc manifestarea „Cariere de succes”, o întâlnire cu foşti elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

“15 ianuarie 2015 marchează împlinirea a 150 de ani de existenţă a acestei şcoli, care şi-a asumat dintotdeauna o viziune modernă asupra educaţiei şi care a făcut din desăvârşirea elevilor săi prin cunoaştere, respect pentru valori şi implicare activă în viaţa comunităţii un crez. Cu acest prilej, Colegiul organizează o întâlnire omagială dedicată acestei aniversări joi, 15 ianuarie, între orele 14:15 şi 16:45, în Sala mare a Teatrului Naţional”, a declarat Gabriela Săndulescu, directorul Colegiului ce poartă numele poetului naţional.

Articolul precedentIAȘI: Rebranșarea la sistemul centralizat devine modă
Articolul următorIAȘI: 300 de angajați IASITEX în concediu fără plată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.