IAŞI: Învățământul, între performanță și necesitatea investițiilor

gavrila si chirica
Camelia GAVRILĂ – Mihai CHIRICA

În pragul începutului de an școlar 2015-2016, astăzi, 11 septembrie, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Iași împreună cu cei ai Primăriei Iași au organizat o conferință de presă prin intermediul căreia au fost evidențiate realizările, problemele și planurile de vitor ce vizează învățământul ieșean.

Prof. Camelia Gavrilă, inspectorul școlar general al IȘJ Iași, a prezentat, printre altele, situația rețelei școlare, la nivelul municipiului.

„Au fost cuprinse prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2015-2016 un număr de 92 de clase pregătitoare, la care s-au mai adăugat, în urma solicitărilor din unităţile de învăţământ, alte 7 clase. La această dată mobilierul școlar specific pentru clasa pregătitoare este asigurat în proporție de 100%. La această dată, comanda pentru manualele retipărite (clasele II-X) a fost onorată în proporție de 99,53%.”

Totodată, la întâlnire au fost amintite și dificultățile cu care se confruntă școlile în ceea ce privește personalul nedidactic și didactic auxiliar, în special pentru posturile de îngrijitori, fochiști, șoferi de microbus, paznici, dar și pedagogi, bibliotecari, laboranți.

Se impune, aşadar, de urgenţă, deblocarea celor 50,75 de norme vacante la nivelul reţelei şcolare a municipiului Iaşi, pentru a se asigura o funcţionalitate satisfăcătoare a procesului didactic din unităţile şcolare aflate în dificultate. Defalcat, necesităţile ar fi următoarele: • îngrijitor – 25.5 posturi; muncitori calificaţi – 4.5 posturi; • paznici/portari – 14,5 posturi; administratori de patrimoniu – 2.75 posturi; • ingineri de sistem – 2 posturi; laborant – 1 post; • bibliotecar – 1 post; spălătoreasă – 2 posturi”, se arată într-un material prezentat la conferința de presă.

Primarului interimar al Iașului, Mihai Chirica, i-a revenit partea de prezentare investițiilor demarate pe partea de infrastructură, dar și a continuității acestor demersuri.

Au fost alocate sume pentu susținerea învățământului preuniversitar și creșe. În acest an bugetar, suma totală se ridică la 160 de miliarde de lei. Sume angajate și care probabil vor fi cheltuite până la sfârșitul acestui an”, a precizat primarul Chirica.

Listele cu investiții și planurile planurle de viitor, pe partea de infrastructură, în fotografiile următoare:

(M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Piatra-Neamț: Tărâmul Copiilor, o poartă deschisă spre vacanța de vară

Cei mici și părinții lor sunt invitați să se...

De maxim interes-265 de milioane de euro pentru energie verde: AFIR deschide sesiunea de finanțare

Fermierii și IMM-urile pot accesa fonduri nerambursabile pentru proiecte...

Minor rănit în parcarea unui magazin din Târgu Neamț

Un copil în vârstă de 10 ani a ajuns...