dgaspc iasiDirecţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iași oferă, la acest final de săptămână, nu mai puţin de 40 de locuri de muncă. Acestea sunt împărţite pe trei concursuri.

În primul dintre acestea se oferă două posturi de psiholog (studii superioare, specializarea psihologiei), un post de asistent social (studii superioare, specializarea asistenţă socială), un post de medic specialist (studii superioare, specializarea medicină generală), un alt post de medic specialist (1/2 normă, studii superioare, specializarea medicină generală) şi un post de şef centru (studii superioare, cu diplomă de învăţământ superior în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie, cu vechime de minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale sau superioare cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul serviciilor sociale). Data limită pentru depunerea dosarelor este 29 iunie, ora 16:00, pe 7 iulie are loc proba scrisă, iar pe 13 iulie interviul.

Aceeaşi instituţie organizează concurs şi pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor de educatori (4 posturi), infirmieri (5 posturi), asistenţi medicali (4 posturi), muncitor bucătărie (1), paznic (1), animator socio-educativ (3), instructor ergoterapie (1), spălătorese (două), şoferi (2). Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 28 iunie, ora 16:00. Pe  6 iulie, ora 11:00, se desfăşoară proba scrisă/practică, iar pe 12 iulie interviul.

La al treilea concurs organizat, DGASPC Iaşi caută să angajeze 11 muncitori necalificaţi  (1/4 normă). Termenul limită de depunere a dosarelor este 27 iunie, ora 16:00. Proba practică se va derula pe 5 iulie, iar interviul pe 11 iulie.

Locurile de muncă oferite de instituţiile bugetare din judeţul Iaşi, pe larg:

Muncitor necalificat (2 posturi) – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Administrator şi guard (2 posturi) – Primăria Comunei Mogoşeşti-Siret

Asistent medical – Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi

Consilier asistent – Primăria Comunei Răducăneni

Inginer – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

Inginer şi îngrijitor (2 posturi) – Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi

Contabil 0,5 normă – Şcoala Gimnazială Slobozia

Administrator financiar – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi

Asistent medical, îngrijitoare, infirmieră (4 posturi) – Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I. M. Georgescu”

Îngrijitor – Şcoala Gimnazială Ciorteşti

Secretar și îngrijitor – Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Paşcani

Administrator financiar – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi

Asistent medical, infirmieră (3 posturi) – Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I. M. Georgescu”

Inginer I S – Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi

Economist, registrator medical (4 posturi) – Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N. Oblu“

Registrator medical – Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. N. Oblu“

Administrator financiar – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

Inspector debutant – Primăria Comunei Răducăneni

Funcții contractuale (6 posturi) – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iași

Funcții contractuale (23 posturi) – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi

Paznic și muncitor necalificat (2 posturi) – Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi

Kinetoterapeut – Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi

Consilier superior – Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi

Consilier principal – Camera Agricolă Judeţeană laşi

Consilier principal – Consiliul Judeţean Iaşi

Referent III superior – Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi

Muncitori necalificați (11 posturi) – Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. (ZCH NEWS)

Articolul precedentBOTOŞANI: Centrul Culturii Tradiţionale caută operator imagine şi grafician
Articolul următorNEAMŢ: Angajări la tineret şi sport * Ambulanţa caută şofer
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.