0:00

I-a turnat o sticla de spirt in cap prietenului lui și a aprins bricheta, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO scenă greu de înțeles pentru orice minte rațională s-a petrecut în seara de 27 octombrie, într-un bar din localitatea Bețești, comuna Rediu. Doi bărbați în toată firea, ambii în jur de 60 de ani, prieteni de multă vreme, au exagerat cu băutura, iar unul dintre ei a avut o idee trăsnită. A golit o sticlă cu alcool sanitar în capul celuilalt și apoi a aprins o brichetă în apropierea lui, mirându-se total când amicul a început să ardă ca o torță. Bărbatul incendiat, stins tocmai de cel care i-a dat foc, a fost transportat la un spital din Iași, cu arsuri pe 30% din suprafața corpului.

Agresorul a fost audiat și a declarat că nu și-a dat seama că spirtul se va aprinde și, în niciun caz, nu a vrut să-i facă rău prietenului lui. În această după-amiază (28 octombrie), el a fost prezentat Tribunalului Neamț, cu propunerea de arestare preventivă.

C.M.

Articolul precedentÎncătușat de polițiști după ce și-a lovit și și-a amenințat soția
Articolul următorAccident mortal la Păstrăveni, victimă – un tânăr de 23 de ani