Florentin Pera - antrenorul HCM Roman

Astăzi, HCM Roman joacă în deplasare, în etapa a 5-a, la Constanța, cu formația Neptun, din localitate, o echipă părăsită etapa trecută de antrenorul Ion Crăciun, care are acumulate numai trei puncte și ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Naționale. După numai câteva zile, Crăciun s-a răzgândit și a revenit pe banca tehnică a Constanței. Tehnicianul a fost convins de conducerea clubului și va sta pe banca tehnică la meciul cu HCM Roman.

„Este foarte bine pentru echipă, va fi mai multă liniște. A muncit mult și în această vară pentru ca CSU Neptun să aibă evoluții cât mai bune în Liga Națională și ar fi fost păcat să abandoneze după doar trei etape“, a declarat Eden Hairi pentru telegrafonline.ro. Tehnicianul a revenit la echipă după o discuție cu Cornel Panait, președintele clubului. De partea cealaltă, romașcancele, pe locul 5, au ocazia să obțină al treilea succes consecutiv.

”Am încredere că echipa va fi din ce în ce mai bună. Mulţumim suporterilor pentru că au fost alături de noi şi că ne-au ajutat să depăşim momentele grele. Acum suntem pe locul 5 și trebuie să confirmăm forma bună în care ne aflăm. Tot împreună vom reuşi un sezon bun, care să se încheie cu atingerea obiectivelor de performanţă propuse”, a declarat Florentin Pera, antrenorul principal al echipei HCM Roman. (M. STOIAN)

Articolul precedentHCF Piatra Neamţ, debut cu înfrângere
Articolul următorConstantinescu, în formă