Cele două formaţii, care se vor întâlni, duminică, 17 ianuarie, la Braşov, în meci decisiv pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF, Corona şi HCM Roman, au pierdut puncte în Liga Naţională. Romanul a cedat, după 8 partide consecutive victorioase, cu 23-24 (9-13), în deplasare, meciul susţinut cu HCM Râmnicu Vâlcea. În urma acestui rezultat, elevele antrenorului Florentin Pera au coborât pe locul 5 în clasament.
“Cred că rezultatul este nedrept, având în vedere că am avut două goluri anulate pe greşeli ale noastre, o lovitură de la 7 metri ratată la scorul de 20-20, iar în ultima fază am avut superioritate numerică şi am dat mingea în aut, ceea ce ne-a privat de un rezultat de egalitate. Noi am plătit, oarecum, tribut şi stării de oboseală. Una e să ai o săptămână să te pregăteşti şi alta e să vii după un meci foarte greu cu Corona Braşov – o echipă care a resimţit şi ea jocul foarte greu de duminică şi a făcut miercuri doar un rezultat de egalitate acasă cu Universitatea Cluj. Trebuie să depăşim acest moment, să urmărim recuperarea jucătoarelor cât mai repede. Mă bucur că fetele au luptat, s-a jucat cu angajament, au sperat, n-au cedat până în ultima secundă. Păcat că nu am gestionat mai bine momentele importante. Mergem înainte, trebuie să ne recuperăm cât mai bine şi să încercăm tot ce ne stă în putinţă în jocul de duminică de la Braşov, în vederea obţinerii unui rezultat care să ne aducă o calificare în sferturile Cupei EHF”, a declarat Florentin Pera.
Nici Braşovul nu a reuşit o victorie, Corona trebuind să se mulţumească cu un rezultat de egalitate, 31-31 (17-14), pe teren propriu, contra formaţiei Universitatea Cluj. Acest rezultat urcă echipa braşoveană pe locul 4. În plus, braşovencele au pierdut-o şi pe singurul inter dreapta din echipă, Mihaela Briscan, care va fi indisponibilă cel puţin două luni, după un accident suferit la braţul drept.
HCM Roman va disputa returul optimilor Cupei EHF, duminică, 17 ianuarie, la Brașov, împotriva formaţiei Corona, cu începere de la ora 15:00.
Mihai STOIAN