hcm roman cu zalauHCM Roman a acuzat oboseala acumulată în urma ultimului turneu din Cehia şi a cedat în prima etapă a noului sezon handbalistic din Liga Naţională Feminină de handbal. HC Zalău s-a impus în meciul cu HCM Roman, cu scorul de 23-21 (14-12), dar elevele lui Gheorghe Tadici au controlat partida începând cu finalul primei reprize.

Începutul a fost bun pentru romașcance, care au cedat însă treptat teren, handbalistele antrenate de Florentin Pera acuzând drumul lung până în țară, după turneul din Cehia. Romanul a menținut un avantaj minim până în minutul 20, scor: 9-8, după care Zalăul a trecut la cârmă și nu a mai cedat inițiativa. La pauză tabela indica 14-12 în favoarea gazdelor, un avantaj mărit până la patru goluri în actul secund, scor: 19-15 și 23-19. Romaşcancele au redus diferența până la final, dar n-au putut pune în pericol victoria gazdelor.

HC Zalău-HCM Roman 23-21 (14-12)
HC Zalău: Constantinescu 6 goluri, Klimek 5, Puiu 5, Tămaș 2, Bloj 2, Trif 2, Bazon 1
HCM Roman: Toskovic 8 goluri, Stoleru 5, Glibko 4, Agrigoroaie 2, Iuganu 1, Chitacu 1. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentTuriştii îşi rup picioarele în drum spre Toaca
Articolul următorGrija față de agent: 25+2 lei zilnic pentru polițiștii locali
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.