Primarul Daniel Harpa și viceprimarul Traian Humulescu, împreună cu angajați ai Primăriei Târgu-Neamț și-au luat rămas bun de la Maria Ostahie, ofițerul stării civile din cadrul instituției, care s-a pensionat la cerere. La sfârșitul săptămânii trecute, mai exact vineri, 10 octombrie, în sala de ședințe din cadrul primăriei, cei doi oficiali, alături de angajați și-au luat rămas bun de la fosta lor colegă în cadru emoționant, cu flori și lacrimi.
„Doamna Maria Ostahie este una dintre cele mai îndrăgite doamne din orașul nostru, în primul rând pentru că este o prezență atât de placută, dar, în al doilea rând, şi pentru că foarte mulți dintre noi am întâlnit-o în cea mai frumoasă zi din viață. Cu siguranță îi vom simti lipsa. Îi doresc să se bucure de noul statut, acela de pensionar și sper să ne viziteze ori de câte ori va avea ocazia”, a declarat primarul Daniel Harpa. Maria Ostahie, chiar dacă a împlinit vârsta de doar 60 de ani, a decis să se pensioneze la cerere. Ea a lucrat în Primăria Târgu-Neamț din anul 1970. (C.T. STURZU)
Cata nesimtire poate avea harpa?.. De ce nu spune ca a fortat-o sa intre la pensie pt a face loc vreunei pitipoance de a lui? Stie toata primaria asta.