Președintele PNL Mugur Cozmanciuc:  NU vom crește taxele și impozitele!

10nov2În plină criză sanitară, PNL a marcat un an de când a preluat guvernarea. În noiembrie 2019 nu se prefigura amenințarea care urma să vină, reprezentată de un virus care a adus cu sine multiple amenințări.

Pandemia a cauzat o schimbare în modul de guvernare. Liberalii au fost obligați să gestioneze moștenirea dezastruoasă lăsată de guvernările PSD, dar să găsească și soluții rapide și eficiente pentru ca societatea să nu se prăbușească sunt amenințarea acestui virus, care a fost fatal pentru mii de români. Doar în perioade dificile se dovedește dacă modelul economic pus în aplicare de un Guvern este unul succes sau, din contră, este calea spre dezastru.

Guvernul liberal a venit cu un nou model economic, unul bazat pe dezvoltare și investiții. La proba practică, acest model economic s-a dovedit a fi funcțional. Guvernul a reușit ca, într-un termen foarte scurt, să îndeplinească toate angajamentele pe care și le-a asumat la învestitura din noiembrie 2019.

În fața crizei sanitare și economice, cabinetul Ludovic Orban a acționat pe două planuri: limitarea extinderii epidemiei și sprijinirea cetățenilor și a companiilor afectate. Răspunsurile concrete la criză au fost următoarele:

1) Cea mai amplă operațiune de dotare și de modernizare a sistemului sanitar din România.

2) Punerea bazelor celui mai vast program național de investiții și de relansare economică din ultimii 30 de ani, „Reclădim România”.

Implementarea programului „Reclădim România” a generat deja efecte pozitive în numai câteva luni:

  • Deși suntem în perioadă de criză, numărul de salariați a rămas relativ constant;
  • operatorii economici înregistrează o tendință de revenire;
  • nivelul investițiilor publice din primele 10 luni ale anului 2020 este cel mai ridicat din ultimii 10 ani.

Accentul pus de Guvernul PNL pe dezvoltare, investiții și pe sprijinul acordat antreprenorilor, atingerea celei mai mari rate de absorbție a fondurilor europene de la aderare la UE încoace, reformele instituționale (reducerea birocrației, digitalizarea, simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene și descentralizarea lor în beneficiul administrațiilor locale) au creat cea mai bună bază pentru fructificarea unei șanse istorice pentru România, reprezentată de cele 80 de miliarde de euro, fonduri europene record, negociate la Bruxelles de președintele Iohannis.

De asemenea, Guvernul PNL a arătat în ultimele 365 de zile că este cel mai în măsură să îndeplinească această oportunitate de finanțare europeană cu care România nu s-a mai întâlnit în istoria ei. Practic, în doar un an de zile, Guvernul Orban a luat decizii ce nu fuseseră implementate de 30 de ani.

În acest an de guvernare, PNL a reușit să demonstreze că veniturile românilor pot crește cu adevărat (fără a fi subminate de inflație) doar prin dezvoltare, investiții și modernizare, nu prin pomeni socialiste. Astfel, salariul mediu net a crescut la 3.275 lei în luna august, cu 7,6% mai mare față de perioada PSD și cu siguranță mult peste inflație.

PNL a demonstrat, de asemenea, că nu e nevoie de taxe în plus sau de măriri de taxe pentru a aduce venituri suplimentare la buget, deoarece asemenea venituri pot fi generate de firme, dacă ele au parte de un regim fiscal mai blând si predictibil.

10nov1Aș dori să transmit, clar și răspicat, pentru a înlătura orice dubii, faptul că nu vom crește taxele și impozitele. Așa cum a explicat și premierul Ludovic Orban orice creștere de venituri care fi inclusă în construcția bugetară pe anul 2021 va avea la bază creșterea economică, o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, pe baza unei eficientizări a activității ANAF, a activității Ministerului Finanțelor, pe baza digitalizării activității de colectare a taxelor și impozitelor, de asemenea, pe baza lovirii evaziunii fiscale acolo unde există. Modelul liberal aplicat a dovedit că poate veni în ajutorul economiei României. Pentru a susține aceste măsuri, este nevoie ca românii să susțină PNL și la alegerile din 6 decembrie. Haideți, împreună, să garantăm faptul că România va avea la conducere oameni responsabili! Oameni care să lucreeze pentru dezvoltarea României și, bineînțeles, pentru dezvoltarea județului Neamț”, a declarat președintele PNL Mugur Cozmanciuc.

Articolul precedentACTUALIZARE: Peste 400 de pacienți Covid internați în Spitalul Județean Neamț, în ziua cu peste 100 de cazuri noi
Articolul următorL1 Politehnica Iaşi şi FC Botoşani au pierdut la scor
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.