După mai multe zile de proteste în stradă în toate marile orașe ale țării, guvernul Grindeanu a anunțat că va retrage, în urma unei ședințe de Guvern duminică, ordonanța 13 pentru modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Primul ministru a adăugat că ministrul justiției este cel care va trebui să își asume răspunderea pentru proasta comunicare. „Maine vom face in regim de urgenta o sedinta de guvern pentru abrogarea acestei Ordonante de Urgenta. Folosesc termenul <<abrogare>> pentru ca este termenul folosit de Administratia Prezidentiala cand mi-a cerut sa o abrogam. Vom gasi calea legala, abrogare, prorogare, ca sa nu intre in vigoare acea OUG”, a declarat primul ministru Sorin Grindeanu.