Vineri, 14decembrie, ăn jurul orei  17:30,  pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă din comuna Grumăzești.

După mobilizarea corespunzătoate
-pompierii militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Grumăzești- s-au putut constata următoarele lucruri, potrivit comunicatului ISU: ”La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate. Vântul puternic a favorizat propagarea cu repeziciune a incendiului la întreaga locuință și la anexele gospodărești.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars: acoperișul casei (construit din astereală din lemn și acoperit cu azbociment) pe o suprafață de aproximativ 150 mp, bunurile materiale din interior (materiale textile,  obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, aparate electrocasnice, documente etc), o anexă gospodărescă cu suprafața de aproximativ 40 mp cu bunurile materiale aflate în interior și au decedat 12 găini.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată.”
În afara celor 12 găini, nu au fost înregistrate victime. (Z.H.)

Imagini ale unui locuitor al comunei.

 

Articolul precedentDocument: Noi reguli pentru școala fizică și online
Articolul următorO femeie și un bărbat arestați pentru agresiuni sexuale asupra unor copii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.