O femeie și un bărbat arestați pentru agresiuni sexuale asupra unor copii

O femeie și un bărbat arestați pentru agresiuni sexuale asupra unor copiiIeri, 14 ianuarie, doi suceveni au fost arestați preventiv în două cazuri distincte de agresiune sexuală asupra unor fete minore.

Pe 12 ianuarie, o elevă de 14 ani „a fost victima unor avansuri cu tentă sexuală și a unui comportament indecent și provocator din partea unui bărbat de 59 de ani”, după cum precizează comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe suspect pentru 24 de ore. Ieri, magistrații Judecătoriei Suceava au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Un alt caz, mult mai complex, a fost descoperit pornind de la o mașină incendiată. Pe 6 decembrie anul trecut, o femeie sesiza faptul că i-a fost incendiat autoturismul, însă, ancheta poliției derulată la fața locului și două percheziții domiciliare în municipiul Suceava și în comuna Bosanci, aveau să scoată la iveală fapte mult mai grave.

Mașina fusese incendiată de tatăl a două fetițe minore care se răzbuna în acest mod pentru ceea ce proprietara autoturismului le-ar fi făcut, în mod repetat, fetițelor sale. Pe 17 decembrie 2021 polițiștii l-au identificat pe bărbat, iar acesta și-a recunoscut fapta și le-a explicat polițiștilor de ce a recurs la acest lucru.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul care a incendiat mașina este tatăl a doua fetițe minore și ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de viol și agresiune sexuală din  partea femeii asupra fiicelor sale.

Din verificările ulterioare s-a conturat faptul că aceste acte de agresiune sexuală (inclusiv fizică) asupra minorelor au existat, fiind identificată chiar și o a treia victimă, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate”, a declarat comisar șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști, iar magistrații din Suceava au aprobat cererea procurorilor pentru arestarea preventivă a acesteia.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...