Grumăzești-Neamț: O casă și anexele distruse în incendiu, unde ”au decedat 12 găini!” Video

Vineri, 14decembrie, ăn jurul orei  17:30,  pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă din comuna Grumăzești.

După mobilizarea corespunzătoate
-pompierii militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și voluntari din cadrul SVSU Grumăzești- s-au putut constata următoarele lucruri, potrivit comunicatului ISU: ”La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case, cu posibilitatea propagării la o altă casă din imediata vecinătate. Vântul puternic a favorizat propagarea cu repeziciune a incendiului la întreaga locuință și la anexele gospodărești.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars: acoperișul casei (construit din astereală din lemn și acoperit cu azbociment) pe o suprafață de aproximativ 150 mp, bunurile materiale din interior (materiale textile,  obiecte de mobilier, articole de îmbrăcăminte, aparate electrocasnice, documente etc), o anexă gospodărescă cu suprafața de aproximativ 40 mp cu bunurile materiale aflate în interior și au decedat 12 găini.
Incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei lumânări lăsată nesupravegheată.”
În afara celor 12 găini, nu au fost înregistrate victime. (Z.H.)

Imagini ale unui locuitor al comunei.

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Gest de profesionalism și spirit civic al unui jandarm de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău

Un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău...

Avertizări meteo de caniculă și vijelii

Ultima săptămână din luna iunie aduce vreme deosebit de...

Recorduri bahice descoperite pe șoselele Neamțului. Fără permise, dar băuți strașnic

Polițiștii din cadrul Compartimentul Rutier Bicaz au depistat, la...

Subiectele la Evaluarea Națională – proba la Limba și Literatura Română

Prima probă a Evaluării Naționale 2026, la Limba și...