Seară de excepţie joi, 21 februarie, la Biblioteca Judeţeană Piatra Neamţ. Nici nu putea fi altfel, pentru că protagoniştii au fost trei personalităţi lângă care, din fericire, trăim, le suntem contemporani: Radu Oţel, decanul Facultăţii de muzică Piatra Neamţ, pictorul Gheorghe Vadana şi eroul în viaţă Grigore Caraza, martirul închisorilor comuniste, autorul cărţii “Aiud însângerat” (carte ajunsă la a 5-a ediţie). Despre ei au vorbit scriitorii Adrian Alui Gheorghe, Constantin Bostan, şi pensionarul Paul Vasiliu, fost profesor al lui Grigore Caraza şi al multor altor generaţii de pietreni. Studenţii de la Facultatea de muzică, împreună cu profesorul lor Radu Oţel (la pian, cu melodii de Florin Bogardo) au prezentat un scurt concert de muzică populară.
“Frumuseţea naturii ne copleşeşte pe toţi şi mă refer la noi, cei care simţim o oarecare emoţie la întâlnirea cu ea. Mulţi nu simt nici atât. Pictorul, însă, e cel care are darul de a reţine din peisajul cu care se întâlneşte esenţialul. E clar că pictura lui Gheorghe Vadana e creaţia unui om care simte natura” – a spus, printre altele gazda manifestării, scriitorul Constantin Bostan. În puţine cuvinte, dar esenţiale pentru public, Gheorghe Vadana, recent aniversat de colegii lui la împlinirea a 82 de ani, a vorbit despre pânzele cu care a venit la întâlnire: “M-am gândit să vin la întâlnirea cu dumneavoastră cu ceea ce am început, cu lucrări din acea perioadă. De altfel, noi, pictorii, de fiecare dată, aflându-ne în faţa şevaletului, trebuie să o luăm de la început. Asta în atelier. Când eşti în natură trebuie să selectezi ceea e important, ceea te afectează – la modul plăcut, desigur – şi să te detaşezi de ceea ce îţi rămâne în plus pe retină. Ceea ce vedeţi pe simezele de aici e o pictură impresionistă, desigur, dar toate aceste lucruri au fost văzute, m-au impresionat. Am venit aici şi cu o panoplie de tablouri cu peisaje de la Vatra Dornei şi Valea Bistriţei, zona cea mai dragă a inspiraţiei mele”. Artistul i-a dăruit lui Grigore Caraza unul din tablourile din expoziţie, la alegere.
“Grigore Caraza e, după părerea mea, unul din simbolurile temeinice ale Românei din secolul XX. Dacă cineva m-ar fi întrebat în cadrul acelei anchete care e românul secolului XX, aş fi răspuns, fără să ezit, că este cel care a fost martirizat în închisorile comuniste. În carte nu sunt decât zece la sută din suferinţele pe care le-a îndurat el pentru că suferinţa adevărată greu poate trece de pagina scrisă, de cuvântul scris. Noi avem fericita ocazie să vedem eroul, martirul, aici la Piatra Neamţ. Îl avem între noi şi trebuie să ne bucurăm pentru asta. Dincolo de calitatea de document al unui martor şi trăitor al istoriei, această carte are, surprinzător, mari calităţi estetice, pentru că Grigore Caraza este un povestitor din stirpea lui Creangă, care ştie să scrie exact cât trebuie despre un eveniment, să facă portrete, să fie în acelaşi timp extrem de obiectiv. După cele patru ediţii ale cărţii nu a existat nici o altă declaraţie contrară vizavi despre ceea ce a povestit el în carte” – a spus scriitorul Adrian Alui Gheorghe.
Grigore Caraza a recitat versuri ale marilor poeţi cu care a făcut închisoare, Nichifor Crinic şi Radu Gyr (memoria lui excepţională contribuind la „depozitarea” acestor texte nescrise iniţial pe hârtie) şi a povestit celor prezenţi la seara cultural-artistică câteva amintiri din închisoare. Dacă pictorul Gheorghe Vadana a venit cu muntele Ceahlău în tablourile sale, Grigore Caraza, născut şi el la Poiana Teiului, a venit în faţa publicului cu o poveste despre acest Munte Sfânt. Emoţionantă a fost povestirea sa despre un vis ciudat din celulă, care explică foamea disperată prin care a trecut:
“Pe la sfârşitul lunii august 1950, când se încheia un an în regim de exterminare prin înfometare, frig şi boală, mă ridicam foarte greu de pe duşumea. Forţele îmi erau sleite, picioarele nu mai aveau stabilitate, mi se întuneca în faţa ochilor şi ameţeam. De cele mai multe ori, încercările eşuau, dar o luam de la capăt, bazându-mă pe voinţa de a nu fi îngenuncheat de înfometarea la care eram supus. Dacă ziua se vorbea foarte des de mâncare, noaptea visam că sunt în faţa unei mese uriaşe cu cele mai bune mâncăruri şi băuturi. Într-o noapte, m-am visat pe frumoasa vale a Bistriţei privind măreţia Ceahlăului şi am văzut că acesta, până la vârf, era de mămăligă. M-am repezit la el şi, în genunchi, apoi pe burtă, am început să-l mănânc de la poale, înaintând spre culmile înalte! Toată noaptea am mâncat din Ceahlău fără să mă satur, iar dimineaţa, în imediata apropiere a gurii, pe podea, era o baltă de salivă…“
