O nouă carte a dr. Dan Arvătescu, lansată la Roman

roman arvatescu carteMiercuri, 10 august, cu începere de la ora 18:00, are loc lansarea volumului „Singurătatea Sfântului Serafim”, semnat de medicul Dan-Gabriel Arvătescu.

Manifestarea se va desfăşura la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, din municipiul Roman, sala „Garabet Ibrăileanu”.

Va prezenta scriitorul şi criticul Lucian Strochi.

Volumul, care cuprinde „povestiri aproape fantastice”, a fost publicat, în 2016, la Editura „Scrisul Românesc” din Craiova.

Evenimentul face parte din programul Taberei de Creaţie Artistică „Izvorul Tămăduirii”, ediţia a IV-a, organizată, în perioada 5-16 august, în localitatea Băluşeşti (comuna Icuşeşti).

Proiectul Taberei este realizat de Societatea Culturală „Clepsidra” din Roman şi este finanţat de Consiliul Judeţean Neamţ. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Știre actualizată. Botoșani. Explozie și incendiu la un poligon de muniție. Două persoane rănite

Actualizare: Cei doi militari răniți grav în urma exploziei...

Minoră, cercetată penal după ce a fost prinsă cu un dispozitiv cu șocuri electrice la Zilele Orașului Roman

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului...

Incendiu în zona La Caiace din Piatra Neamț

Actualizare: Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, alarma a...